Data publicării:

Buffon a semnat cu PSG

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Sport
WhatsApp

Portarul Gianluigi Buffon a devenit în mod oficial jucătorul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, cu care a semnat un contract pe un an, cu opţiune pentru un sezon suplimentar, a anunţat campioana en titre a Franţei pe site-ul său oficial. 

"Clubul Paris Saint-Germain este foarte fericit să anunţe sosirea în efectivul său a lui Gianluigi Buffon. Portarul internaţional a semnat, vineri, un contract pe un an, plus un an suplimentar (opţiune), în prezenţa reprezentanţilor clubului şi ai jucătorului. 

PSG face şi o prezentare a impresionantei cariere a fostului căpitan al lui Juventus Torino şi al selecţionatei Italiei, cu care a cucerit titlul de campion mondial în 2006. 

"În vârstă de 40 ani, originar din Carrara (Toscana), Buffon este o legendă a fotbalului mondial contemporan. Ales cel mai bun portar al începutului de secol XXI de către Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului, Gianluigi Buffon figurează în echipa anului 2017 stabilită de FIFA, alături de brazilienii Neymar şi Dani Alves (alţi doi jucători de la PSG)", scrie clubul francez. 

A plecat din Italia pentru prima dată 

"Este un mare sentiment de fericire să mă alătur clubului Paris Saint-Germain, a declarat Buffon după semnarea contractului. Pentru prima oară în cariera mea, îmi părăsesc ţara şi doar un proiect atât de ambiţios putea să mă facă să iau o asemenea decizie. Mulţumesc clubului şi preşedintelui său pentru încrederea acordată". 

Buffon şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale la Juventus Torino, pentru a care a disputat 655 de meciuri, câştigând nouă titluri de campion al Italiei. El a disputat, totodată, trei finale ale Ligii Campionilor cu "Bătrâna doamnă", toate pierdute (2003, 2015, 2017). 

El a îmbrăcat de 176 de ori tricoul naţionalei Italiei, fiind fotbalistul european cu cele mai multe selecţii, şi a avut o contribuţie importantă la câştigarea titlului mondial de către Squadra Azzurra în urmă cu 12 ani. 

În total, la nivel de club şi echipă naţională, Gianluigi Buffon a disputat 1.051 meciuri oficiale şi a cucerit 23 de trofee, subliniază PSG. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel