El a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, că atât Iohannis, cât şi "vectorii de opinie din PNL" au minţit atunci când au declarat public că nu sunt bani la buget pentru plata pensiilor, iar acum au ajuns să spună că vor mări pensiile.
"Pentru că recent a început campania electorală, am văzut cum de la domnul preşedinte Iohannis până la vectorii de opinie din PNL au început să dea înapoi şi nu că spun că nu sunt bani sau că sunt bani, dar spun că vor da şi nu vor tăia. Am o întrebare foarte clară: când au minţit? Atunci când au spus că le lăsăm o gaură în buget şi că nu sunt bani, au spus zi de zi practic, din 2017, că nu sunt bani sau acum când spun că vor da?
"Le cer demisia din viaţa publică"
Dacă şi-au bătut joc de români, mai ales de pensionari, de părinţii şi bunicii noştri, în toată această perioadă panicându-i că nu le vom plăti pensiile, eu, începând cu domnul preşedinte Iohannis, împreună cu ceilalţi vectori de opinie din PNL şi cu premierul desemnat Orban, le cer demisia din viaţa publică, cu toată seriozitatea, pentru că nu aşa trebuie să îţi faci campanie electorală, urcându-te pe necazul oamenilor şi mai ales pe cadavre", a afirmat Budăi, potrivit Agerpres.
Acesta a prezentat o situaţie privind evoluţia valorii pensiilor şi a puterii de cumpărare în rândul pensionarilor în ultimii trei ani. El a arătat că punctul de pensie s-a majorat cu 45%, de la 871,7 lei în 2016 la 1.265 lei în 2019, iar pensia medie netă a crescut de la 931 de lei în 2016 la 1.368 lei în acest an. Totodată, Budăi susţine că puterea de cumpărare a crescut, pentru pensionari, cu 35%, iar numărul persoanelor aflate în deprivare severă a scăzut de la 4,5 milioane la 2,5 milioane
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”