Bucureștenii sunt așteptați, de sâmbătă, pe Strada de C'Arte
Sub patronajul Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, bucureștenii sunt aşteptaţi timp de şapte zile, începând de sâmbătă, ora 17.00, la prima ediţie a evenimentului cultural Strada de C'Arte, care se va desfăşura în aer liber.
În premieră stăzile, C.A. Rosetti, Boteanu şi Golescu se vor transforma într-o zonă pietonală animată de teatru, muzică, pictură, film, internet gratuit, ateliere de creaţie pentru copii, 14 edituri şi 14 birouri de arhitectură.
"Biblioteca Centrală Universitară Carol I atrage lunar 20.000 de tineri în sălile de lectură. Pentru ei, dar şi pentru toţi cei care iubesc arta, am pregătit o manifestare culturală în aer liber fără precedent, susţinută exclusiv de companiile private care au ales să investească resurse şi încredere într-un proiect aflat la prima ediţie", spune directorul general al Bibliotecii, conf. univ.dr. Mireille Rădoi.
Vizitatorii vor regăsi titluri de carte românească şi străină de la cele mai importante edituri şi vor afla care sunt cele mai semnificative lansări de carte ale sezonului. De asemenea, vor putea participa la seminarii de arhitectură, unde vor cunoaşte unele dintre cele mai tinere şi mai apreciate birouri de arhitectură din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News