București. Administrația Străzilor, grevă spontană
Aproximativ 200 de salariaţi ai Administraţiei Străzilor au intrat marţi în grevă spontană din cauza perspectivei delegării serviciilor de construire, modernizare, reparare şi întreţinere a arterelor de circulaţie către Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA.
'A fost o grevă spontană, motivul fiind hotărârile de consiliu din data de 23 august cu privire la delegarea gestiunii şi închirierea unor mijloace fixe către companii. (...) În momentul în care maşinile şi uneltele vor fi închiriate acestor companii noi vom rămâne fără obiectul muncii', a declarat pentru AGERPRES preşedintele sindicatului din Administraţia Străzilor, Dan Georgescu.
Angajații sunt îngrijorați
El a mai precizat că angajaţii Administraţiei Străzilor sunt îngrijoraţi de posibilitatea pierderii locului de muncă, în condiţiile în care nu poate fi realizat un transfer către companiile municipale. 'Nu există transfer. În momentul în care am discutat cu domnul city manager, Sorin Chiriţă, ne-a confirmat că nu există bază legală de a fi transferaţi la aceste companii. Dânşii susţin în continuare să ne dăm demisia şi să ne angajăm la aceste companii, lucru care nouă nu ne convine, întrucât prin semnarea demisiei ne pierdem toate drepturile pe care le avem în contractul colectiv de muncă, iar angajarea la aceste companii va fi o perioadă de probă. O perioadă de probă în care angajatorul te poate da afară, fără să ai dreptul să îl acţionezi în instanţă. Te poate da afară, chiar fără să îţi prezinte motivul', a explicat el. Dan Georgescu a apreciat că ar fi fost de preferat ca Municipalitatea să investească banii în Administraţia Străzilor, şi nu în compania municipală. '
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News