BT Direct şi ERB Retail Services au fuzionat
BT Direct (BTD) şi ERB Retail Services, instituţii destinate acordării creditelor de consum, au fuzionat, informează un comunicat al Băncii Transilvania.
Potrivit sursei citate, BT Direct are acum peste 200.000 de clienţi, 150.000 de carduri de credit şi 7% cotă de piaţă. Activitatea BTD va fi coordonată de Ana Popescu, director general, anterior director executiv Persoane Fizice.
"Dorim ca BT Direct să devină brandul de consumer finance preferat al românilor. Venim cu soluţii de finanţare prin creditul de nevoi personale şi Cardul Direct, investim în tot mai multe parteneriate cu retaileri mari de pe piaţă şi valorificăm sinergiile dintre BT Direct şi liniile de business ale Băncii Transilvania. Toate acestea înseamnă pentru clienţi o ofertă care poate fi accesată în momentul deciziei de cumpărare din magazinele partenerilor BT Direct sau online", a declarat Gabriela Nistor, director general adjunct, Retail Banking, Banca Transilvania.
Compania ERB Retail Services a fost achiziţionată de Banca Transilvania de la Eurobank Group în 2018, odată cu Bancpost şi ERB Leasing.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News