Britain's Got Talent: Jonathan Antoine uimește cu vocea sa - VIDEO
"Britain's Got Talent" are o nouă voce care a uimit publicul, fiind asemuită cu Suzanne Boyle și ridicând sala în picioare.
Jonathan Antoine, un adolescent de 17 ani, s-a prezentat la preselecţia noului sezon al emisiunii "Britain's Got Talent", în Manchester, însoţit de o colegă de şcoală, Charlotte Jaconelli, scrie 7sur7.be. Cei doi au venit hotărâţi să încânte audienţa cu piesa "The Prayer", cântată de Celine Dion şi Andrea Bocelli. Şi au reuşit.
În momentul în care au intrat pe scenă Simon Cowell, cel mai de temut membru al juriului, nu a ratat momentul unei mici răutăţi. S-a întors către o altă membră a juriului, Carmen Electra, şi i-a spus: "Şi când credeai că nu se poate mai rău", făcând aluzie la aspectul fizic al lui Jonathan.
Dar adolescentul supraponderal l-a făcut însă pe Simon să-şi înghită ironiile în momentul în care a început să cânte. Vocea lui a ridicat sala în picioare şi pe Simon să exclame "Uau, Dumnezeule!"
Tânărul n-a vrut însă să fie comparat cu Suzanne Boyle. "Nu vreau să fiu catalogat. Ideea participării la acest concurs nu m-a intimidat prea tare pentru că am vrut să le arăt cunoscuţilor mei că ştiu să cânt. Am vrut să arăt că o persoană este mai mult decât un corp", a declarat Jonathan, care, în urma unei depresii a părăsit şcoala la mijlocul lunii octombrie, anul trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News