Brexit-ul, în pericol. Ce spune ministrul britanic de externe
Brexit-ul ar putea fi pus în pericol, susține ministrul de Externe al Marii Britanii, Jeremy Hunt.
Brexit-ul, în pericol dacă acordul premierului May este respins, susține ministrul britanic de externe, Jeremy Hunt, scrie Agerpres.
Hunt a mai precizat că există un impuls de a acţiona pentru a opri Brexit-ul, avertizând că dacă parlamentarii nu sprijină marţi acordul prim-ministrului Theresa May, ieşirea Marii Britanii din UE ar fi periclitată, informează Reuters.
"Avem acum ocazia să plecăm pe 29 martie sau în curând după aceea şi este important să profităm de această ocazie pentru că bate vântul în direcţia încercărilor de a opri Brexit-ul", a afirmat Hunt la BBC.
"Dacă vrei să opreşti Brexit-ul, trebuie doar să faci trei lucruri: să omori acest acord, să obţii o prelungire şi apoi să desfăşori un al doilea referendum. În trei săptămâni, aceşti oameni ar putea obţine două din cele trei lucruri (...) şi poate al treilea ar fi pe drum", a notat el.
Marea Britanie se va confrunta cu o "incertitudine totală"
"În cazul în care acest vot nu va trece marţi, nimeni nu ştie ce se va întâmpla. În tot ce va urma, ar exista o incertitudine totală - asta ar fi singura certitudine", a declarat Hancock pentru Sky News.
Într-un proiect de lege, ziua de 29 martie 2019 a fost stabilită ca dată oficială la care Marea Britanie iese din Uniunea Europeană.
Vezi și:
Dragnea dezvăluie o discuție cu Tăriceanu. Când face marele anunț
Copaci căzuți pe calea ferată. Trafic feroviar oprit temporar
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News