'Voi fi bucuros să fiu audiat de comisie atunci când acordul va fi finalizat şi cred că data de 21 noiembrie ar putea fi convenită', a scris Dominic Raab într-o scrisoare adresată membrilor Comisiei parlamentare asupra Brexitului datând din 24 octombrie. 'Sfârşitul negocierilor este acum în vizor, putem să ne facem drum printre obstacolele rămase', a apreciat el. Un purtător de cuvânt al premierului Theresa May s-a abţinut să confirme această dată. 'Sperăm să ajungem la un acord cât mai curând posibil', a spus el.
Raab, misiune de investigare
Raab se va deplasa vineri în provincia britanică Irlanda de Nord pentru o 'misiune de investigare', în cadrul căreia se va întâlni cu reprezentanţii ai cercurilor de afaceri şi cu oficialii locali, potrivit ministerului său. Modul de a împiedica revenirea la o frontieră dură între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, membră a UE, rămâne un punct major de dezacord în negocierile dintre Londra şi Bruxelles, în timp ce 'acordul de retragere a fost rezolvat în proporţie de 95%', a afirmat Dominic Raab. Liderii europeni, care eu emis ideea unui summit extraordinar la mijlocul lunii noiembrie pentru a încheia negocierile şi pecetlui acordul, au avertizat că nu se va întâmpla nimic în absenţa unui progres în dosarul irlandez. UE a propus menţinerea Irlandei de Nord în piaţa unică şi în uniunea vamală europeană, dacă nu se va găsi nicio altă soluţie până în decembrie 2020, sfârşitul perioadei de tranziţie care trebuie să urmeze Brexitului, programat pentru 29 martie 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"