Data publicării:

BREXIT. Imigranţii din Marea Britanie, mesaj DIRECT pentru politicieni: "Nu vrem aplauze..."

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Cu mai puţin de două luni până la termenul limită pentru depunerea cererilor de rămânere în UK, imigranţii europeni din Marea Britanie transmit un mesaj ferm politicienilor. 

Mii de imigranţi UE lucrează în prima linie a luptei contra COVID-19 în Marea Britanie, ca medici, asistenţi, îngrijitori, portari, oameni de curăţenie şi nu numai. Unii repară boilere, alţii pun marfa pe rafturi în supermarket, în timp ce alţii conduc autobuzele. 

Astfel, în fiecare seară de joi, la ora 20,00, britanicii ies la ferestre şi îi aplaudă pe imigranţi pentru că le ţin ţara pe picioare. Însă BREXIT-ul se apropie cu paşi repezi. Perioada de tranziţie se termină pe 31 decembrie 2020, în timp ce termenul limită pentru depunerea cererilor de rămânere în UK expiră pe 21 iunie. 

Mai multe organizaţii au tras un semnal de alarmă cu privire la aceste cereri, care ar putea să nu mai fie procesate, din cauza faptului că resursele umane sunt redirecţionate pentru lupta cu criza economică şi socială. Şi politica economică pentru imigranţi nu este deloc promiţătoare, având în vedere că plafonul salarial este de 23.040 de lire, ca salariu minim. Astfel, muncitori din segmente cheie plătiţi cu salariul minim nu vor mai sta. 

"Nu vrem aplauze..."

Astfel, imigranţii au transmis un mesaj ferm Guvernului. Joan Laplana, o asistentă la ATI într-un spital din Yorkshire venită din Spania, a declarat, pentru Al Jazeera, că aplauzele nu o ajută cu nimic. "Lucram pe proiecte digitale, dar din cauza coronavirusului am fost readusă în prima linie. Lucrez ture de 12 ore pe zi, trei zile pe săptămână. Iar o jumătate de oră pe zi mă îmbrac pentru muncă. Nu îmi văd copiii, pentru că nu vreau să le dau virusul. Aud zilnic că mor din ce în ce mai mulţi medici pentru că nu au echipament de protecţie. Şi în comunitate e şi mai rău. Sunt european. Până acum câteva săptămâni, autorităţile nu ne mai doreau aici. Însă în trei săptămâni am devenit un punct cheie în sistem. Nu vreau aplauzele lor, vreau ca Guvernul să mă plătească decent, să mă trateze ca pe o fiinţă umană, să îmi recunoască munca. Vreau să am siguranţă pentru viitor, iar actualul acord nu îmi asigură asta", a declarat Laplana pentru Al Jazeera. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel