Brexit. Discuțiile cu laburiștii au eșuat
Guvernul britanic ia în considerare următorii paşi după ce discuţiile cu opoziţia laburistă vizând un compromis cu privire la acordul de Brexit au luat sfârşit, a declarat vineri un purtător de cuvânt al premierului conservator Theresa May, transmite Reuters.
În pofida unui progres real în unele aspecte, încercările de a găsi un consens cu laburiştii au eşuat în probleme cum sunt uniunea vamală şi un al doilea referendum, a menţionat purtătorul de cuvânt.
Premierul May va depune eforturi intense pentru a-şi asigura susţinerea în parlament a proiectului de lege privind acordul de retragere din UE şi va discuta cu deputaţii conservatori şi cu cei ai DUP - formaţiunea nord-irlandeză care susţine guvernul - pentru a răspunde preocupărilor acestora, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, a indicat mai devreme vineri într-o scrisoare adresată premierului conservator că negocierile dintre cele două părţi pentru găsirea unui compromis cu privire la Brexit nu mai pot avansa, din cauza "slăbiciunii şi instabilităţii crescânde" a guvernului.
Corbyn afirmă în scrisoare că discuţiile dintre laburişti şi conservatori lansate în aprilie au fost "detaliate şi constructive", dar că, deşi în unele aspecte au fost posibile compromisuri, cele două părţi "nu au reuşit să reducă importantele decalaje politice" care le despart.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News