Data publicării:

Brexit, contrapropuneri. Theresa May, mesaj. Tensiuni în guvernul britanic

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Theresa May a respins sâmbătă contrapropunerile la proiectul său de acord negociat cu Uniunea Europeană privind Brexitul, afirmând că nu vor face să dispară problemele, relatează AFP.

Premierul britanic a ajuns miercuri la un proiect de acord cu UE privind Brexitul, dar acesta a provocat patru demisii din guvernul său, motivate în principal de soarta specială rezervată provinciei britanice Irlanda de Nord după ieşirea din blocul comunitar, prevăzută să aibă loc pe 29 martie 2019. Ea este, în plus, ameninţată de un vot de neîncredere şi, chiar în sânul guvernului său, un grup de cinci miniştri eurosceptici încearcă să o convingă să modifice proiectul său de acord privind Brexitul, relatează sâmbătă mai multe media.

'Oamenii spun: 'Dacă aţi putea face ceva uşor diferit, să încheiaţi un acord de tip norvegian sau canadian', această problemă a plasei de siguranţă (soluţie pentru evitarea unei reveniri a frontierei terestre între Irlanda şi Irlanda de Nord după Brexit) ar dispărea. Dar nu ar fi cazul. Problema ar exista în continuare', a declarat Theresa May într-un interviu publicat sâmbătă de Daily Mail. Theresa May a avut un moment de răgaz vineri, evitând un al doilea val de demisii şi obţinând susţinerea celor doi eurofobi grei din guvernul său, ministru mediului, Michael Gove, şi ministrul comerţului internaţional, Liam Fox.

Înlocuitori pentru miniştrii demisionari

Ea a găsit şi înlocuitori pentru miniştrii demisionari şi l-a numit pe Stephen Barclay, avocat eurosceptic de 46 de ani, ministru pentru Brexit. Totuşi, partida este departe de a fi câştigată. Potrivit Daily Telegraph, cinci miniştri pro-Brexit, printre care Michael Gove, vor să facă presiune asupra Theresei May pentru ca ea să revină la Bruxelles şi să negocieze posibilitatea ca Marea Britanie să se retragă unilateral din aranjamentul încheiat pentru Irlanda de Nord după Brexit.

Pe lângă Michael Gove, acest grup este format din ministrul pentru relaţia cu parlamentul Andrea Leadsom, ministrul pentru comerţ internaţional Liam Fox, ministrul pentru dezvoltare internaţională Penny Mordaunt şi secretarul de stat pentru transporturi Chris Grayling, potrivit BBC şi Telegraph.

Săptămâna viitoare ar putea fi declanşată şi procedura pentru un vot de neîncredere, dacă este solicitată de 15% din grupul Conservatorilor în Parlament, respectiv 48 de deputaţi. În jur de 20 de deputaţi conservatori au făcut deja declaraţii în acest sens. 'Am avut două zile destul de dificile', a mărturisit Theresa May pentru Daily Mail, după un final de săptămână tumultuoasă. Ea i-a adus un omagiu soţului său cu care este căsătorită de 38 de ani, despre care a spus că este 'stânca' ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel