Data publicării:

Braşov: Secţia de Neonatologie a Maternităţii, dotată cu un incubator performant donat de Salvaţi Copiii

Autor: DCNews Team | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Secţia de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie 'Dr. Ioan Aurel Sbârcea' din Braşov a fost dotată, recent, printr-o donaţie a Salvaţi Copiii România, cu un incubator performant, de ultimă generaţie, în valoare de 26.530 euro, în care este deja îngrijit un copil născut prematur, cu o greutate de aproximativ 600 de grame. 

Preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a menţionat marţi, într-o conferinţă de presă, că organizaţia pe care o conduce se întoarce la Braşov pentru a şaptea oară, cu echipamente necesare secţiei de neonatologie, subliniind că Maternitatea de aici este una mare, cu multe naşteri înregistrate anual şi, în consecinţă, şi un grad de prematuritate al nou-născuţilor destul de mare.

În 2018, în acest spital au venit pe lume 4.281 de copii, dintre care 530 de prematuri, iar de la începutul anului, au venit pe lume, aici, 1.430 de copii, dintre care 200 de prematuri. 'Desigur că nevoia de echipamente există în continuare, ştim că e nevoie de un ecograf performant şi hotă de flux laminat, ne-am făcut temele, aşa că le vom avea în vedere pentru următoarele dotări. Salvaţi Copiii, de 8 ani, şi-a făcut o prioritate din neonatologie, ne-am făcut o prioritate şi din a obţine finanţările necesare, au fost ani când bugetele de la Ministerului Sănătăţii şi CAS au fost puse în pericol şi atunci am intervenit şi noi, ne-am făcut o obişnuinţă din a ajuta secţiile de neonatologie cu echipamentele necesare, până când alte autorităţi o vor face.

Anul acesta, vom achiziţiona 115 echipamente pentru 49 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi', a afirmat Alexandrescu. Amalia Năstase, ambasador al Campaniei de Reducere a Mortalităţii Infantile, a subliniat importanţa implicării populaţiei în redirecţionarea cotei legale din impozitul pe venit pentru sprijinirea unor astfel de campanii. 'Nu ştiu cât am contribuit la reducerea ratei mortalităţii la copiii născuţi prematur, dar ştiu sigur că am stârnit discuţii despre neonatologie, am depus eforturi uriaşe pentru a schimba lucrurile în acest domeniu, al prematurilor', a afirmat Amalia Năstase, arătând că, personal, le sfâtuieşte pe femeile care trebuie să nască să o facă în spitalele de stat, sfat care nu este valabil pentru alte domenii medicale.

Şefa secţiei Neonatologie a Maternităţii Braşov, dr. Olimpia Petrescu, a subliniat că acei copii care se nasc prematur nu pot să supravieţuiască şi să se dezvolte fără aceste incubatoare, menţionând că, înainte de această donaţie, secţia ATI era dotată cu 10 incubatoare, achiziţionate anul trecut cu sprijinul Consiliului Judeţean Braşov. Potrivit dr. Petrescu, incubatorul donat de Salvaţi Copiii este 'topul de gamă', permiţând îngrijirea unui nou-născut extrem de mic - cum este primul caz, un copil care, în prezent, cântăreşte 560 de grame - şi asigură condiţii de umiditate, căldură, transparenţă de acces la copil, astfel încât toate manevrele să se facă în condiţii de siguranţă. La rândul său, managerul Maternităţii, dr. Mircea Preda, a menţionat că Salvaţi Copiii este, de 6 ani, singura fundaţie 'cu prezenţă constanţă în ceea ce priveşte ajutorul' pentru unitatea sanitară pe care o conduce.

'În urmă cu 6 ani, realmente, nu era niciun incubator ultraperformant la acel moment şi, datorită Salvaţi Copiii şi a politicilor de la nivelul CJ Braşov, am reuşit să creştem şi pe partea de dotare, şi pe cea de oameni. (...) Suntem într-o poziţie fericită faţă de acum şase ani, când aveam nevoie de un 95% din echipamente şi mobilier de a fi înlocuit. La ora actuală, necesarul ajunge la aproximativ 40%, incluzând şi clădirea care va intra în reabilitare anul acesta, şi pentru care vom avea anul viitor achiziţii şi de mobilier şi de echipamente. Sunt convins că undeva la sfârşitul anului viitor, acest procent procent se va inversa şi vom ajunge undeva la 95% din necesar acoperit', a punctat dr. Preda.

Potrivit acestuia, rata de mortalitate infantilă a scăzut în ultimii ani, fiind, însă, în continuare relativ ridicată inclusiv din cauza transferurilor de cazuri din alte locaţii. 'Suntem printre puţinele spitale care nu refuzăm niciun transfer, indiferent din ce judeţ vine, chiar dacă vine de la sute de kilometri', a explicat dr. Preda. Preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, prezent la conferinţa de presă, a precizat că proiectul de reabilitare a Maternităţii, cu fonduri europene, are o valoare de 26,5 milioane de lei, din care 8,3 milioane reprezintă contribuţia din bugetul judeţului şi, în prezent, se află în etapa de proiectare. 'După ce vom implementa acest proiect, acest spital va fi unul de referinţă la nivelul României, unul dintre cele mai performate, dotate şi frumoase spitale din ţară', a afirmat Veştea. În ultimii 8 ani, Salvaţi Copiii România, a investit 5 milioane de euro în dotarea a 96 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din toate judeţele ţării, investiţia în aparatură medicală donată maternităţilor şi secţiilor de neonatologie din judeţul Braşov ridicându-se la 190.000 euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel