Botezatu, reacție violentă după ce Andrei Baciu a fost exclus din ecuația guvernării
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Cătălin Botezau a avut o reacție furtunoasă după ce Andrei Baciu a fost exclus din ecuația guvernării.

"Sunt convins că noul premier ştie de ce l-a propus pe Andrei Baciu să fie ministrul sănătăţii şi că nu a primit un simplu telefon. Şi-a terminat Andrei studiile? Da! E un băiat deştept? Da! Putea fi un ministru bun? Da! Dacă era vreun incapabil în acest post, cum au demonstrat deja mulţi imbecili şi vor mai demonstra probabil, eram de acord să-l schimbe, dar aşa... Atâta ipocrizie ca în România n-am văzut nicăieri în lumea asta. De-a lungul timpului, au fost în posturi la conducerea ţării tot felul de specimene, de la analfabeţi la oameni cu morala la pământ. În cazul de faţă, pentru a se întreţine, un om a avut un job onorabil - pentru că a fi manechin e onorabil şi poţi ajunge să câştigi şi milioane de euro", a zis Cătălin Botezau.

El a făcut referire și la Călin Popescu Tăriceanu care a fost model în tinerețe și acest lucru nu l-a împiedicat să aibă o carieră în politică.

"Să nu uităm câţi dintre politicienii de azi au fost manechini la origine: fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, Marian Oprişan, de la Focşani, şi lista continuă. Ei au practicat în trecut această meserie şi nu s-a mai făcut atâta tam-tam. Dacă suntem atât de înguşti la minte şi evaluăm oamenii după jobul pe care l-au avut în tinereţe, înseamnă că suntem un popor de imbecili şi că ne merităm soarta. Ipocrizia asta vine, de fapt, din răutate şi din invidie. Sunt acei indivizi urâţi şi la propriu, şi la figurat care nu suportă ca vreun om frumos şi la propriu, şi la figurat să vină printre ei", a mai spus Cătălin Botezau într-un interviu acordat pentru Ziarul Ring.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel