Bordel descoperit de poliţiştii de la Crimă Organizată la Timișoara
Poliţiştii de la Crimă Organizată au descoperit, joi, într-un apartament din Timişoara, un bordel deschis de un bărbat de 30 de ani, recent eliberat din penitenciar. Polițiștii au găsit-o pe prietena bărbatului, în vârstă de 23 de ani și pe sora acesteia, în vârstă de 16 ani, în apartamentul pe ușa căruia vecinii au scris "Bordel".
Bărbatul, ieşit recent din închisoare, unde a executat o pedeapsă pentru trafic cu minori şi-a convins prietena să se prostitueze. Aceasta, la rândul ei, și-a convins și sora de 16 ani să practice aceeași profesie.
Cei trei îşi racolau clienţii prin intermediul anunţurilor în ziare locale şi percepeau preţuri cuprinse între 50 şi 100 de lei. Potrivit vecinilor celor trei, prostituatele aveau chiar şi 20-30 de clienţi pe zi, uneori aceştia fiind nevoiţi să aştepte pe scară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News