Data publicării:

BOR: doar trei state europene nu fac religie în școli. Vezi care sunt

Autor: Ion Voicu, ionvoicu
WhatsApp
ora_de_religie
ora_de_religie

Patriarhia Română îi dă replică lui Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, și susține că acesta dezinformează prin omisiune în ceea ce privește înscrierea elevilor la ora de religie. ”Este surprinzător faptul că domnia sa, în calitate de președinte al unei instituții publice din România, nu cunoaște prevederile constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), referitoare la ora de religie în școlile publice, se arată în replica BOR.

Astfel, potrivit articolului 29, aliniatul (1) din Constituția României, „libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale”.  De asemenea, conform articolului 32, aliniatul (7), „statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege.”

În argumentarea deciziei CEDO din 29 iunie 2007, în cazul „Folgero contra Norvegiei”, se precizează că statele au dreptul de a difuza prin învăţământ sau educaţie informaţii sau cunoştinţe având, direct sau indirect, caracter religios sau filosofic. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu autorizează părinţii să se opună la integrarea unui astfel de învăţământ sau educaţii în programa şcolară (paragraful 84).

De asemenea, CEDO nu consideră o problemă caracterul obligatoriu al orei de religie, constatând faptul că „în Europa, învăţământul religios este profund legat de învăţământul secular”. Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în anul 2007) doar în trei state religia nu este predată în şcolile publice (Franţa, Albania şi Macedonia); ora de religie este obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opţională (conform celor reţinute de CEDO în 9 octombrie 2007, cu ocazia judecării cauzei „Hasan şi Eylem Zengin contra Turciei”, paragraful 30).

Doar două condiţii se cer respectate de statele care prevăd caracterul obligatoriu al orei de religie: să poată obţine o scutire de participare, în situaţia în care respectivul învăţământ are un caracter confesional accentuat (cauza „Folgero contra Norvegiei”), iar scutirea de a participa să nu implice obligaţia de a motiva în vreun fel solicitarea respectivă (cauza „Hasan şi Eylem Zengin contra Turciei”). Cele două condiţii sunt pe deplin respectate în România, fiind prevăzute în Constituția României și în Legea Educației Naționale nr. 1/2011, articolul 18: religia are caracter obligatoriu în oferta curriculară a școlii, dar opțiunea pentru frecventarea acestei discipline aparține elevului major, respectiv părinților sau tutorilor legali instituiți pentru elevii minori.

 Prin urmare, opiniile unor pretinşi experţi din România în respectarea drepturilor omului nu au nici o legătură cu realitatea din Europa. România, prin tradiţia şi istoria ei europeană, se numără printre statele care asigură libertatea învățământului religios, datorită contribuției educației religioase la formarea și educarea tinerei generații în spiritul valorilor autentice. În acest sens, cercetarea națională realizată în cadrul Institutului de Științe ale Educației, arată că pentru 85% dintre tinerii din România credința religioasă constituie o valoare fundamentală cu o importanță decisivă în viața proprie (a se vedea studiul: Monica Cuciureanu și Simona Velea, coordonatori, Educația moral—religioasă în sistemul de educație din România, Bucureşti, Editura Didactică și Pedagogică, 2012).

Csaba Astalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării a declarat pentru Hotnews că profesorii de religie nu ar putea fi angajați permanent în școli, dacă s-ar recunoaște că religia poate fi doar facultativă.

Potrivit lui Csaba Astalos, înscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie – adică de către stat - încalca dreptul la libertatea conștiinței, dreptul părinților de a asigura potrivit propriilor convingeri educația copilului".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel