Bonusuri importante pentru polițiștii francezi, în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris
Ministrul francez de Interne, Gerard Darmanin vrea ”mobilizare de 100%” în timpul Jocurilor Olimpice.
Polițiștii francezi care vor lucra în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris vor primii bonusuri de până la 1.900 de euro, potrivit unui anunț făcut de ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, informează Reuters, citat de Agerpres.
Darmanin a trimis o scrisoare către poliție, scrisoare care a fost publicată și pe rețeaua de socializare X, fostul Twitter, potrivit căreia Guvernul de la Paris s-a întâlnit cu sindicatele din serviciul public pentru a încerca să garanteze acoperirea Jocurilor Olimpice, programate între 26 iulie şi 11 august, în plină perioadă de vacanţă în Franţa.
”Resursele necesare vor fi puse la dispoziţie pentru a vă asigura că sunteţi remuneraţi în mod echitabil pentru angajamentul dumneavoastră şi pentru a finanţa măsuri de sprijin social”, a scris demnitarul francez.
Sindicatele din poliţie au spus că guvernul nu ţine cont suficient de sacrificiile pe care mii de ofiţeri le vor face în această vară, inclusiv renunţarea la planurile de vacanţă şi găsirea de servicii de supraveghere suplimentară pentru copii.
Darmanin vrea ”mobilizare de 100%” în timpul Jocurilor Olimpice
Unii ofiţeri, deja tensionaţi după luni de alerte de securitate sporită şi alte tensiuni legate de războiul din Gaza, au organizat recent proteste.
Poliţiştii care acceptă să-şi ia mai puţin concediu în timpul Jocurilor vor primi un bonus de 1.000 de euro, care se poate ridica la 1.600 de euro pentru cei staţionaţi în jurul siturilor olimpice.
Ofiţerii care lucrează în Paris şi în împrejurimi, precum şi cei de la punctele de trecerea frontierei şi aeroporturile din Paris, vor primi o sumă suplimentară de 300 de euro.
Darmanin a subliniat că doreşte o ”mobilizare de 100%” în timpul Jocurilor Olimpice, dar că a decis să acorde fiecărui ofiţer cel puţin 10 zile de concediu între iunie şi septembrie.
Citește și: Jocurilor Olimpice din Franța: Aproape 20.000 de soldaţi vor fi mobilizaţi pentru securitatea evenimentului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News