Din oraşul Ceylanpinar din sudul Turciei, aflat de cealaltă parte a frontierei faţă de Ras al-Ain, se auzeau tiruri de artilerie şi mitraliere şi se vedea fum ridicându-se dintr-o parte a localităţii siriene.
Armistiţiul de cinci zile, acceptat de Turcia pentru a permite forţelor conduse de kurzi să se retragă, a fost anunţat joi de vicepreşedintele american Mike Pence, după tratative la Ankara cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a exprimat aprecierea, susţinând că acordul va salva "milioane de vieţi".
Implementarea înţelegerii ar însemna că Turcia şi-a atins obiectivele principale anunţate la lansarea ofensivei în Siria, pe 9 octombrie: controlul unei fâşii din teritoriul sirian, pe o adâncime de peste 30 de kilometri, şi retragerea miliţiei kurde, aliată anterior cu Statele Unite.
Nu este clar dacă Forţele Democratice Siriene, conduse de luptătorii kurzi din YPG (Unităţile de Protecţie a Poporului), intenţionează să se conformeze deplin condiţiilor armistiţiului, care ar permite armatei turce să controleze un teritoriu dominat anterior de kurzi, cu sprijin militar american.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții