Bogdan Matei, la Gala campionilor. Reacții ministru
Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a participat duminică seara, la Timişoara, la Gala Campionilor, organizată anual de Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS), apreciind că a fost una ''extraordinară'' prin amploarea evenimentului.
A fost o gală extraordinară şi vreau să-i felicit pe organizatori pentru eforturile depuse şi pentru amploarea evenimentului. Mi-aş dori să avem cât mai multe federaţii care să-şi onoreze la final de an sportivii prin asemenea festivităţi de anvergură. Sporturile auto sunt extrem de costisitoare şi de riscante şi majoritatea dintre sportivi le practică doar din pasiune, ceea ce este de apreciat. Am cunoscut mulţi campioni, am stat de vorbă cu ei şi m-au impresionat prin modestia lor. Sper să am cât mai curând ocazia să fiu prezent şi la curse, pentru a-i vedea cum se întrec şi vreau să adresez felicitări tuturor celor prezenţi pentru că sunt o adevărată familie mare şi unită, a declarat Bogdan Matei, conform unui comunicat al MTS.
Peste 700 de participanți
Peste 700 de persoane au participat la Gala anuală a Campionilor, organizată de FRAS la încheierea fiecărui sezon competiţional. Ceremonia de la Timişoara a adunat elita sporturilor auto din toată ţara şi a beneficiat şi de prezenţa unor cunoscuţi campioni precum Mihai Leu sau Dan Gârtofan şi a câtorva invitaţi speciali, printre care ministrul tineretului şi sportului Bogdan Matei, jucătoarea de tenis Ana Bogdan, Ioana Filimon - Miss România, artistul Ovidiu Lipan Ţăndărică şi mulţi alţii.
În 2018, sub egida FRAS au avut loc peste 120 de competiţii de raliuri, viteză în coastă, drift, off road, karting, rally raid, super rally, viteză pe circuit pentru automobile istorice, time attack, auto slalom, slalom paralel şi rally cross. Au fost organizate peste 100 de curse în 50 de oraşe din România.
600 de trofee speciale, cupe, diplome şi plachete
În cadrul Galei, s-au acordat aproape 600 de trofee speciale, cupe, diplome şi plachete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News