Data publicării:
Bogdan Diaconu rămâne președinte PRU. "Sistemul vrea răzbunare"
Biroul Permanent Național al PRU a transmis, prin biroul de presă, că Bogdan Diaconu este în continuare președintele Partidului România Unită, negând astfel zvonurile din presă.
"Știm că Sistemul este supărat pe PRU și pe liderii săi datorită dezvăluirilor din timpul campaniei electorale și datorită faptului că am avut curajul să le spunem românilor adevărul despre ce se întâmplă cu adevărat în România. Știm că Sistemul vrea răzbunare și își dorește desființarea PRU. Numai că suntem cu toții hotărâți să mergem înainte și vom continua să le spunem adevărul românilor.
În aceaste zile se încearcă o destructurare a PRU și o manipulare a opiniei publice. Mai multe redacții au primit o comunicare ca venind din partea BPN a PRU în care se spunea că conducerea PRU l-ar fi demis pe Președintele Bogdan Diaconu. Conform statutului, conducerea este Președintele Bogdan Diaconu care este ales de către congresul PRU din 24 ianuarie 2016. Același congres a ales Consiliul National. BPN al PRU este ales de către Consiliul Național și nu poate nicicum demite Presedintele care este ales de către congres, forul suprem de conducere al partidului.
Mai mult decât atât, sâmbătă, 4 februarie 2017, la sediul din B-dul Nicolae Bălcescu, nr 17-19, a avut loc ședința Biroului Politic Național al Partidului România Unită, în cadrul căreia, președintele formațiunii, dl Bogdan Diaconu, a prezentat convocarea, Congresului Extraordinar al PRU pentru data de 25 martie 2017. Biroul Politic Național, la propunerea președintelui PRU, a aprobat cu unanimitate de voturi componența comitetului de organizare a Congresului Extraordinar, precum și componența comitetului de modificare a statutului PRU", a transmis Biroul Permanent Național al PRU Biroul de presă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News