BNR: Va intra în vigoare noul regulament privind cardurile. Vezi care vor fi noutăţile
Ruxandra Avram, directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din BNR a precizat că noul reulament privind cardurile va intra în vigoare în a doua parte a anului 2012. Cu această ocazie vor fi itroduse pe piaţă o serie de carduri noi cum sunt cele de tipul gift card.
Ea a precizat că proiectul de regulament se află într-o fază avansată, va fi retransmis Asociaţiei Române a Băncilor pentru o ultimă consultare, după care va fi analizat în Board-ul BNR pentru a aprobare.
Principalele elemente de noutate sunt introducerea unor produse pe care piaţa le cere - cum este cazul cardurilor prepaid, inclusiv a celor gift card, pe care pot fi acordate spre exemplu beneficii sociale, şi reconfigurarea atribuţiilor BNR în contextul directivei europene privind serviciile de plată, prin care o parte din atribuţiile asumate până acum de banca centrală au fost preluate, spre exemplu, de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
'Regulamentul BNR va fi mai suplu în ceea ce priveşte relaţia pur comercială dintre instituţia de credit emitentă a cardului şi comerciantul care acceptă noile produse', a spus reprezentanta BNR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News