BNR: Datoria externă pe termen lung se ridica în mai la 69,454miliarde euro
Datoria externă pe termen lung a României se ridica, la finele lunii mai, la 69,454 miliarde euro, mai mult de jumătate, respectiv 36,488 miliarde euro fiind reprezentată de datoria publică directă, conform datelor centralizate de Banca Naţională a României.
Creditele financiare de la instituţii multilaterale totalizau 7,778 miliarde euro, iar cele de la instituţii bilaterale 16,1 milioane euro. Emisiunile de obligaţiuni însumau 28,604 miliarde euro. La finele lunii mai, datoria public garantată era 334,4 milioane euro, din care 162,8 milioane euro la instituţii multilaterale.
Datoria privată (negarantată public) se cifra la 30,703 miliarde euro, din care 2,35 miliarde euro la instituţii multilaterale, 52,9 milioane euro investiţii de portofoliu şi 28,3 miliarde euro credite financiare, comerciale etc. Depozitele pe termen lung ale nerezidenţilor erau de 710 milioane euro, iar alocările de DST de la FMI 1,217 miliarde euro. Datoria externă pe termen scurt totaliza 34,071 miliarde euro.
Potrivit BNR, datoria externă brută este alcătuită din soldul pasivelor reale, actuale şi necondiţionate ce presupun plăţi viitoare de rate de capital şi/sau de dobânzi, datorate de rezidenţii unei economii faţă de nerezidenţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News