Blue Air, zboruri de repatriere a cetățenilor. Alte zboruri sunt suspendate
Deși Blue Air și-a suspendat toate zborurile din cauza pandemiei de coronavirus, a introdus însă un program de repatriere a cetățenilor.
Compania aeriană locală Blue Air a decis să-şi suspende zborurile regulate începând cu 21 martie şi să demareze un program de repatriere a românilor aflaţi în străinătate, intitulat „Te aducem acasă", scrie Mediafax.
Programul de repatriere va fi desfăşurat în perioada 17-20 martie
Începând din 21 martie şi până la ridicarea stării de urgenţă, Blue Air îşi va suspenda toate zborurile cu excepţia celor charter pentru care există cerere suficientă sau sunt solicitate de autorităţi, a anunţat compania.
„Suspendarea zborurilor regulate reprezintă pentru, noi, la Blue Air, o premieră tristă şi o decizie dificilă din punct de vedere uman, economic şi operaţional, însă susţinem pe deplin măsurile luate de Guvernul României şi suntem conştienţi de necesitatea acestora pentru a gestiona eficient lupta în contextul pandemiei. Prioritatea noastră este siguranţa pasagerilor noştri, preocupându-ne totodată de confortul lor emoţional", a precizat Oana Petrescu, director general Blue air, citată în comunicatul companiei.
Eforturi pentru aducerea cetățenilor în țară
Aceasta adaugă că Blue air face toate eforturile pentru a-i aduce acasă pe cetăţenii români aflaţi în afara graniţelor ţării.
„Facem toate eforturile pentru a-i aduce acasă pe cetăţenii rămaşi departe de ţară şi de familiile lor, şi întreaga echipă Blue Air este mobilizată pentru a păstra un dialog permanent cu pasagerii noştri ale căror planuri de călătorie sunt afectate în această perioadă. Ne bazăm pe inţelegerea şi înţelepciunea comunităţii Blue Air, pasageri şi echipă deopotrivă, şi credem că optimismul şi responsabilitatea sunt principalele noastre arme şi reprezintă primii paşi către revenirea la normalitate", mai spune Petrescu.
Destinaţiile acoperite de programul „Te aducem acasă" includ aeroporturile operate de Blue Air care nu fac obiectul restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile locale şi unde a fost înregistrat un număr important de solicitări ale românilor care işi doresc să revină în ţară, mai informează compania.
Rebooking gratuit
Pasagerii care au zboruri rezervate cu data de călătoriei până pe 31 mai 2020 (inclusiv) şi doresc să îşi reprogrameze călătoria, pot beneficia de rebooking gratuit, pentru zboruri după data de 1 iunie, sau de restituirea sumei sub formă de voucher, ce va putea fi folosit pentru călătoriile viitoare. Pentru informaţii suplimentare, pasagerii pot contacta Call Center Blue Air.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News