Președintele Mișcării Populare , Marian Preda, spune că fundația nou creată folosește unei Românii aflate în risc major. MP nu are ambiții politice, dar nu respinge că în viitor poate evolua într-un partid. Cererile de adeziune nu lipsesc, pe lângă acestea existând și persoane care sprijină fundația dar nu recunosc, de teama de a nu-i compromite ”pe oamenii pe care îi conduc”. Sociologul explică faptul că până în prezent nu s-a definitivat o formă de finanțare a Mișcării, cotizațiile membrilor nefiind pentru viitor o variantă exclusă. Tatăl spiritual al MP, Traian Băsescu, este un ”aset important pentru credibilizare”.
Marian Preda spune că un obiectiv major al Mișcării Populare este activizarea părților din România, a dezamăgiților sau celor care nu s-au implicat până acum. O prioritate - votul prin corespondență.Decanul Facultății de Sociologie spune că, deși impopular la momentul acesta, Traian Băsescu a oferit credibilitate fundației sale, iar teza potrivit căreia organizația îi folosește drept vehicul politic șefului statului nu se susține.
Marian Preda ne-a dezvăluit că, până în prezent, Fundația a adunat 5.000 de membri. Dintre aceștia, zece sunt fondatori. Mișcarea Populară are un filtru de selecție, iar dl. Preda menționează că au existat cereri de adeziune respinse, venite de la ”persoane glumețe”. Organizația creată de consilieri prezidențiali nu are un vehicul de presă, dar are ca membri 20 de jurnaliști.
”Ne-am săturat”
Diferențe față de alte inițiative de acest fel există, mai ales cînd vine vorba de aspirațiile politice. ”Nu ne-am arătat întâi interesați de politică și apoi am intrat într-o mișcare, ci invers, suntem într-o mișcare fără să fim interesați direct de politică”.
Mișcarea Populară este o mișcare manifest: împotriva clasei politice post-comuniste, împotriva vorbelor nesusținute de fapte, împotriva pomenilor electorale. ”Suntem pro-europeni, suntem pentru activizarea societății românești și a economiei, suntem pentru trimiterea în față în clasa politică a altor oameni pentru că partidele politice actuale sunt închise, sunt blocate de persoane care au interese personale și nu interese publice”, și-a expus Marian Preda principiile fundației pe care o conduce.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri