Bitdefender, atenţionare pentru toţi utilizatorii Facebook
Bitdefender a lansat o atenţionare extrem de importantă pentru toţi utilizatorii Facebook.
Specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender atrag atenţia utilizatorilor Facebook, după incidentul de securitate, să evite să transmită pe internet informaţii importante şi fotografii sau să poarte conversaţii cu caracter sensibil, întrucât riscul expunerii acestora în timp către persoane neautorizate este semnificativ.
"Nu pot păstra toate secretele în siguranţă"
"Conştientizaţi că reţelele de socializare nu sunt pe deplin sigure şi nu pot păstra toate secretele în siguranţă. Pregătiţi-vă pentru ce e mai rău şi comportaţi-vă corespunzător! Nu puneţi niciodată în scris ceva ce nu v-ar plăcea să fie expus public peste câţiva ani, când ar putea apărea o breşă. În cazul actualului incident, inclusiv conversaţiile private purtate prin Facebook au ajuns integral la atacatori. Folosiţi criptarea de tip end-to-end când purtaţi discuţii cu caracter sensibil, inclusiv pe Facebook. Când utilizaţi Facebook Messenger, alegeţi persoana cu care doriţi să purtaţi o conversaţie, daţi click pe numele său şi accesaţi 'Conversaţii secrete' (Secret Conversations). Astfel, se va deschide o nouă fereastră de chat, iar discuţiile vor fi criptate în totalitate şi vor putea fi vizualizate doar de pe terminalele mobile unde s-a purtat discuţia. Dacă mesajele transmise sunt sensibile sau doriţi să nu fie asociate cu identitatea reală a interlocutorilor, recomandarea este să vă îndreptaţi către platforme de mesaje create special pentru extra siguranţă, precum Signal", recomandă specialiştii Bitdefender.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News