Data publicării:

Biscuiți cu unt delicioși. Ies foarte fragezi. Rețeta este chiar ușoară

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)

Biscuiții cu unt reprezintă oricând o idee excelentă, atunci când ți-e poftă de ceva bun. Iată cum se prepară...

Ingrediente

- 2 ouă
- 350 g făină
- 1 linguriță extract de vanilie
- 1 linguriță praf de copt
- 100 g unt
- 200 g zahăr

Cum se prepară

Se spumează untul cu zahărul cu ajutorul mixerului electric. Se adaugă ouăle și vanilia. Se amestecă bine. Dacă nu vă place vanilia se poate adăuga răzătură de lămâie sau portocală pentru aromatizarea biscuiților. Într-un castron separat se cerne făina cu praful de copt. Pasul este esențial pentru a nu obține un aluat plin de cocoloașe. Făina și praful de copt se integrează treptat în amestecul de unt, potrivit retete.unica.ro.

Aluatul de biscuiți cu unt se transferă pe o foaie alimentară, se acoperă și se dă la frigider pentru jumătate de oră. Se înfăinează planșa de lucru și cu ajutorul unui făcăleț se întinde aluatul. Se decupează biscuiții în orice formă se dorește. Se preîncălzește cuptorul la 180 de grade (căldură sus și jos).

Biscuiții se coc pe o foaie de copt timp de 15 minute sau până capătă o culoare maro-aurie. Biscuiții cu unt se lasă la răcit câteva minute. Se presară cu zahăr pudră, se acoperă cu glazură sau se consumă ca atare.

Citește și:

Plăcinta învârtită cu dovleac, vedeta sezonului: Rețeta senzațională de toamnă

Ingrediente

- 1 pachet de foi de plăcintă
- 50 gr de unt moale
- 1 ou pentru uns aluatul
- câteva semințe de dovleac, mărunțite

Pentru umplutură:

- 1200 gr dovleac răzuit
- 150 gr de zahăr
- 1 linguriță cu pudră de scorțișoară
- 25 gr de unt
- 1 lingură de griș

Cum se prepară

Ne ocupăm, mai întâi de umplutură. Feliem dovleacul, îndepărtăm coaja și semințele și dăm miezul pe răzătoarea mare. Punem răzătura de dovleac într-o cratiță, adăugăm zahărul și amestecăm. Așezăm cratița pe foc și caramelizăm dovleacul până când este bine pătruns. Adăugăm și untul și scorțișoara, iar în funcție de cât sirop se formează, adăugăm și griș. Lăsăm compoziția de dovleac la răcit și ne ocupăm de foile de plăcintă, potrivi retetefeldefel.ro.

Pornim cuptorul la 180 de grade Celsius. După decongelarea foilor le așezăm una peste alta în grupuri de patru foi. Le ungem între ele cu unt topit, folosind o pensulă. Vom obține 3 grupuri( pachetul a avut 12 foi). La câte unul din capetele grupurilor de foi întindem câte 1/3 din compoziția de dovleac, apoi rulăm. Rulăm încă odată rulourile obținute, unul în continuarea celuilalt, sub formă de spirală, direct într-o formă de copt rotundă și tapetată cu hârtie de copt.

Ungem suprafața plăcintei cu ou bătut și presărăm câteva semințe mărunțite. Coacem delicioasa plăcintă învârtită cu dovleac pentru 35-40 de minute, la 180 de grade Celsius.

BONUS: Cum se prepară celebra Cottage Pie. Rețeta englezească de plăcintă

Ingrediente

- 700 gr carne tocată (amestec de vită şi porc)
- 500 gr passata (sau roşii din conservă)
- 1 morcov mare
- 1 ceapă
- 1 linguriţă rasă cimbru uscat
- 4-5 cartofi mari
- puţin lapte
- 2 linguri unt
- brânză burduf
- sare, piper
- 3 linguri ulei

Cum se prepară

Se încing trei linguri de ulei într-o oală şi se adaugă ceapa tocată şi morcovul tăiat rondele fine. Se lasă câteva minute să se înmoaie legumele. Se adaugă carnea tocată şi se prăjeşte până-şi schimbă culoarea şi apoi se evaporă apa din carne, scrie e-retete.ro.

Se adaugă passata, se condimentează cu sare, piper şi cimbru şi se aduce la fierbere. Dăm focul apoi la mic, acoperim cu un capac şi lăsăm la fiert cam o oră, mai amestecăm din când în când şi verificam să nu scadă sosul. Dacă scade, adăugăm puţină apă. În acest timp, fierbem cartofii tăiaţi cuburi în multă apă cu sare. Îi strecurăm şi îi strivim cu instrumentul de făcut piure împreună cu untul şi puţin lapte cald. Condimentăm cu sare şi piper.

Într-un vas termorezistent (sau mai multe boluri termorezistente individuale) punem carne până la jumătate, apoi completăm cu piure de cartofi şi deasupra presărăm brânză burduf. Dăm la cuptor la 220C pentru 20 minute, până se topeşte brânza şi apoi, dacă nu e rumenă deasupra, lăsăm 5 minute şi sub grill.

Câteva semințe de dovleac presărate pe deasupra plăcintei vor oferi un plus de efect crocant. O lăsăm să se tempereze, apoi o putem porționa. Opțional, o putem decora cu zahăr pudră. Se poate opta pentru dovleac copt sau dovleac răzuit și caramelizat, pentru umplutura plăcintei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel