• Bilanț COVID-19. Jurma: Astăzi am avut 35.000 de infectări. Scenariul de coșmar a devenit realist
Cercetătorul Octavian Jurma, cel care a oferit calculele ce au anticipat evoluția COVID-19 în România, crede că este posibilă teoria conform căreia, în realitate, vineri, în țara noastră, ar fi fost nu mai puțin de 35.000 de cazuri de COVID-19.
Un cunoscut lanț de clinici medicale a lansat scenariul conform căruia România ar avea, zilnic, de cinci ori mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, pe zi. Cercetătorul Octavian Jurma nu exclude această variantă, din contră.
”În mod cert astăzi am avut peste 35.000 de cazuri de infectări”
”Acest raport conservator de 1 la 5 a fost recunoscut încă de finalul anului trecut, nu s-a schimbat deloc, mai degrabă a mers spre 1 la 7, dar în mod cert astăzi am avut peste 35.000 de cazuri de infectări. Problema este că avem loc de creștere, chiar și cu 35.000 de cazuri pe zi, putem să mergem în sus. Dacă calculăm așa foarte estimativ că nu știm exact cam care este populația disponibilă, chiar dacă ar fi doar încă un milion de oameni care se pot infecta oficial, deci încă 5 milioane care se infectează în total, vedeți că tot avem loc să atingem și mai mult de 15.000, putem să mergem chiar spre 30.000, 40.000 de cazuri pe zi înainte să vedem o coborâre din cauză că am ajuns la etajul de sus, ne-am dat cu capul de plafon, ca să spunem așa, în cazul în care nu luăm nicio măsură”, a spus Octavian Jurma, la B1TV, vineri.
”Scenariu de coșmar. 15.000 de cazuri încă de săptămâna viitoare”
”Estimările colonelului Gheorghiță, pe baza căruia am încercat și eu să văd care este curba la care ei se uită, corespundea a ceea ce noi numeam la începutul lunii august un scenariu de coșmar- acum a devenit un scenariu realist și așteptările lui s-au mutat înspre noi, în continuare 15.000 de cazuri s-ar putea să vedem încă de săptămâna viitoare. Săptămâna viitoare cu siguranță vom depăși 10.000 de cazuri și în două săptămâni o să vedem cu siguranță peste 15.000 de cazuri pe zi. Discutăm de cazurile raportate oficial. Restul sunt doar speculații și noi, în general, toate prognozele le facem pe baza numărului oficial de cazuri. Problema e nu că prognozele se fac pe baza numărului oficial raportat de cazuri, ci și că toate măsurile se iau în raport cu aceste cazuri, astfel încât, dacă noi nu testăm, putem menține în mod artificial incidența jos, cum s-a întâmplat de altfel în vară, când noi am pus Grecia pe lista roșie, dar aveam tot patru decese pe zi ca grecii, la ei erau 2.500 de cazuri, la noi erau 200 de cazuri. E puțin probabil ca la noi tulpina să fi fost atât de diferită de ucigașă față de greci, mai degrabă testarea a fost și rămâne problema noastră numărul 1”, a adăugat Octavian Jurma.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News