Data publicării:
Bilanț Covid-19 - 13 martie 2022. Peste 1.600 de noi cazuri în ultimele 24 de ore
Autorităţile au anunţat ultimul bilanţ al infectărilor şi deceselor cauzate de COVID-19 în România, pentru ziua de 13 martie 2022.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.626 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.117 mai puțin decât în ziua anterioară. 180 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 172 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.716 cu 115 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 580 de persoane, cu 15 mai puțin decât în ziua anterioară.
Dintre cei 580 de pacienți internați la ATI, 520 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 230 sunt minori, 228 fiind internați în secții, cu 44 mai mulți decât în ziua anterioară și 2 la ATI, similar cu ziua anterioară.
Numărul de decese
Până astăzi, 64.361 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.
În intervalul 12.03.2022 (10:00) – 13.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 26 decese (13 bărbați și 13 femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referință.
Dintre cele 26 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 la categoria de vârstă 60- 69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 12 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
25 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități pana in prezent.
Din totalul de 26 pacienți decedați, 22 au fost nevaccinați și 4 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între 60-95 ani.
Testare
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.791 teste RT-PCR (3.283 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.508 la cerere) și 10.417 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate
12.600.333 teste RT-PCR și 8.944.496 teste rapide antigenice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News