Data actualizării:
Data publicării:

Bilanț coronavirus. Peste 9.800 de cazuri noi, în ultimele ore. Situația de la ATI

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Fotografie de la cottonbro, Pexels
Fotografie de la cottonbro, Pexels

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate peste 9.800 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 9.864 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), cu 5.175 mai multe față de ziua anterioară. 1.996 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 382 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.077, cu 222 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 295 persoane, cu 21 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 295 pacienți internați la ATI, 257 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 605 sunt minori, 601 fiind internați în secții, cu 53 mai puțini față de ziua anterioară și 4 la ATI, cu 1 mai mult față de ziua anterioară.

Până astăzi, 66.236 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 08.08.2022 (10:00) – 09.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 43 decese (20 bărbați și 23 femei), dintre care 2 decese raportate anterior intervalului de referință. Dintre cele 43 decese, 11 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 14 au fost înregistrate la categoria de vârstă 70-79 de ani și 18 la categoria de vârstă peste 80 de ani. 

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 5.703 teste RT-PCR ( 3.492 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.211 la cerere) și 26.500 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.351.483 teste RT-PCR și 10.915.766 teste rapide antigenice. 


Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că există posibilitatea ca una sau două săptămâni să existe o „anumită fază de platou”, după care scăderea cazurilor de infectări cu SARS-CoV-2 să se reia.

„Sperăm intrăm într-o perioadă de scădere a numărului de cazuri în săptămânile următoare. Este posibil să existe o anumită fază de platou - o săptămână sau două, după care scăderea să se reia", a afirmat Rafila, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, nu se pot face predicţii „extrem de sigure" privind situaţia cazurilor de COVID-19. „Rămâne de văzut tendinţa din următoarea perioadă. Nu putem să facem predicţii extrem de sigure, dar, în mod evident, trendul este descendent şi ne bucură acest lucru pentru că previne supraaglomerarea spitalelor", a completat Alexandru Rafila. 

Citește și...

Alexandru Rafila: Nouă cazuri de infecţie cu variola maimuţei au fost raportate în ultima săptămână

Nouă cazuri de infecţie cu variola maimuţei au fost raportate în ultima săptămână, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, luni, într-o conferinţă de presă.

Numărul total de persoane infectate cu variola maimuţei în România este de 30.

Potrivit ministrului, cei infectaţi cu acest virus sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 44 de ani. Starea acestora este bună şi se află în izolare.

Dintre aceştia, şapte sunt din Bucureşti, unul din Ilfov şi unul din Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel