Bichir: verificăm tot Guvernul Ponta, inclusiv pe Marga. Încă aşteptăm răspuns pentru Guvernul Ungureanu
Florian Bichir, secretar de stat şi membru al CNSAS, a declarat pentru DeCe News că au început deja procedurile de verificare a Guvernului Ponta. În această procedură va fi inclus şi Ministrul de Externe, Andrei Marga, pentru că la fiecare schimbare de Cabinet se verifică toţi miniştri. Andrei Marga a mai fost verificat şi în 2006, iar rezultatul i-a fost favorabil. CNSAS aşteaptă încă răspunsul de la Arhive în ceea ce îi priveşte pe miniştrii din Guvernul Ungureanu, pentru a stabili dacă au fost colaboratori ai Securităţii.
"Se aplică procedura conform legii. Odată cu instalarea unui nou Guvern, CNSAS verifică toţi miniştrii, deci implicit şi pe Andrei Marga. El a mai fost verificat şi în 2006, la cererea celor de la Universitatea Babes-Bolyai, iar pe numele lui s-a găsit doar un dosar de urmărit, pentru că în perioada 84-89 a avut relaţii cu străinii", a declarat Florian Bichir pentru DeCe News.
Bichir a completat însă şi a precizat că Marga va fi investigat alături de toţi miniştrii Cabinetului pentru că, după anul 2007, Arhivele au mai primit documente."Procedura de verificare se desfăşoară ceva mai greoi. Încă aşteptăm răspuns pentru Guvernul Ungureanu. Noi lucrăm cu doar 200 de oameni, faţă de 30.000 în Germania şi avem a doua Arhivă ca mărime din Europa", a mai spus Bichir.
Legea le cere tuturor miniştrilor să dea o declaraţie în ceea ce priveşte relaţia cu fost Securitate. În cazul în care, în urma verificărilor, rezultă că au minţit, pot fi acuzaţi de fals în declaraţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News