Berceanu: Nu sărăcește țara dacă se cumpără Dacii pentru parlamentari
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Radu Berceanu
Radu Berceanu

Achiziționarea a 400 de Dacii pentru parlamentari în anul 2013 nu ar sărăci țara, consideră vicepreședintele Senatului, Radu Berceanu, în opinia căruia există alte multe ”cheltuieli nejustificate”.

”Toată lumea are o maşină. Toţi deputaţii şi toţi senatorii. Face parte din reguli. Eu nu am folosit niciodată maşina asta. A fost întotdeauna folosită la cabinetul parlamentar, deci în judeţul Dolj. Cred că are deja 200.000 km. La un moment dat nu mai prezintă nici măcar siguranţa minimă. Bănuiesc că şi consumă foarte mult. La un moment dat trebuie schimbate maşinile astea. Eu nu am crezut niciodată în ideea că sărăceşte ţara când se cumpără 400 de Dacii pentru parlamentari”, a declarat Radu Berceanu, potrivit NewsIn.

Democrat-liberalul a arătat că "dacă se dorea o economie, făceam 300 de parlamentari şi cumpăram numai 300 de maşini". De asemenea, Berceanu a susținut că și mașinile de la Biroul Permanent ”trebuie schimbate”, deoarece ”s-au cumpărat nişte maşini Audi, dar au geamuri care se ridică manual, cu motoraş mic, maşini care nu trag. Cred că s-au mirat toţi cei de la Audi cine cumpără maşinile astea. Sunt 13 maşini pentru cei din BP”.

Radu Berceanu a arătat că cheltuielile prevăzute în bugetul pentru 2013, pentru înnoirea parcului auto pentru parlamentari sunt cheltuieli justificate, în comparație cu altele. "Nu sunt cheltuieli nejustificate. Cheltuieli nejustificate sunt poate tot felul de deplasări ciudate şi fără nici un rezultat”, a completat pedelistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel