Data actualizării:
Data publicării:

Benone Sinulescu a murit. Ionuț Pavel, fostul său impresar, rupe tăcerea: Nu am decât un singur cuvânt!

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Youtube Benone Sinulescu
Foto: Youtube Benone Sinulescu

Ionuț Pavel, fostul impresar al lui Benone Sinulescu, a făcut declarații despre moartea artistului.

Benone Sinulescu a murit joi după-amiază din cauza unei pneumonii ce ar fi apărut cu 2-3 zile în urmă. Artistul avea 84 de ani, iar colegii săi de breaslă îl plâng acum. Laura Lavric a vorbit despre pierderea artistului. "O venit aia cu coasa și seceră numai celebrități din muzica populară", a spus aceasta, menționând că a fost prietenă cu Benone Sinulescu și că știa că interpretul se confruntă cu probleme de sănătate.

Ionuț Pavel, fostul impresar al lui Benone Sinulescu, a vorbit la Acces Direct despre relația pe care a avut-o cu artistul, o relație care s-a deteriorat în ultima perioadă, după o serie de anunțuri publice pe care acesta le-a făcut despre cântăreț.

La începutul lunii iulie 2021, impresarul lui Benone Sinulescu, Ionuț Pavel, intra în direct la România TV și trăgea un semnal de alarmă cu privire la starea de sănătate a artistului. 

Ionuț Pavel spunea atunci că Benone Sinulescu a fost dus la un centru paleativ, în loc sa fie tratat într-un spital de specialitate.

"Este vorba despre o situație care durează de ceva vreme, cam de un an. Noi am vrut să-i păstrăm imaginea intactă și n-am ieșit cu intervenții. Acum simt că este nevoie. În clipa de față, artistul se află într-o stare foarte gravă și se stinge fără să aibă vreun ajutor de specialitate, într-o clinică de îngrijiri paleative de lângă Arad", a declarat Ionuț Pavel la acea vreme.

Impresarul a atras atenția asupra faptului că "moartea dânsului este sigură în câteva zile, dacă nu se iau măsuri în clipa aceasta. Familiei îi este frică pentru imaginea maestrului. În clinica respectivă nu are îngrijire de specialitate, atât timp cât dânșii nu au un RMN, nu au posibilitatea să facă o electroencefalogramă, nu au un neuropsihiatru care să se poată ocupa de el sau medicamentația necesară (...) Nu putem să renunțăm la el și să așteptăm să moară! Este o atitudine medievală!".

Declarațiile impresarului erau negate vehement de soția lui Benone Sinulescu.

Fostul impresar al lui Benone Sinulescu, despre moartea artistului

Declarațiile impresarului de atunci au revoltat familia lui Benone Sinulescu, iar legăturile dintre ei s-au rupt. Cu toate acestea, impresarul a ținut legătura cu apropiații lui Benone Sinulescu, iar acum, invitat la Acces Direct, Ionuț Pavel a făcut noi declarații.

"Avea o evoluție favorabilă. Din păcate, acum câteva zile, ghinion, a făcut o pneumonie de absorbție, o chestie pe care o fac de cele mai multe ori bebelușii. Stând în pat, stând pe spate, încercând să mănânce ceva, cine știe ce s-a întâmplat", a declarat Ionuț Pavel, la Acces Direct.

Potrivit spuselor sale, acum două zile un medic i-ar fi făcut o vizită la domiciliu. Nimeni nu bănuia că Benone Sinulescu ar putea să se stingă din viață.

Despre Benone Sinulescu, Ionuț Pavel are doar cuvinte de laudă.

"Nu am decât un singur cuvânt, excepțional. Deci ăsta este Nea Beni pentru toți prietenii lui, excepțional. Om bun, curat...", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel