Data publicării:

Bebeluș luat de lângă mamă, abandonat pe malul Someşului

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un copil de patru luni din Satu Mare, luat de lângă mamă de către un bărbat, a fost abandonat pe malul Someşului.

Un copil de patru luni a fost luat de lângă mama lui de către un bărbat şi abandonat pe malul Someşului, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, luni, printr-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, o tânără de 20 de ani a sesizat IPJ Satu Mare, duminică seara, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în parcarea unui supermarket din municipiul Satu Mare, în urma unor discuţii contradictorii cu un bărbat, în vârstă de 41 de ani, acesta i-a luat copilul în vârstă de patru luni, fără acordul ei.

"În urma apelului, poliţiştii de ordine publică şi investigaţii criminale au demarat imediat cercetările în vederea găsirii bărbatului reclamat şi al minorului. În scurt timp poliţiştii au reuşit salvarea minorului de pe marginea râului Someş, unde a fost abandonat de bărbat sub presiunea căutărilor poliţiştilor. Deoarece minorul avea hainele ude, până la sosirea ambulanţei, poliţiştii i-au acordat primele îngrijiri înfăşurându-l într-o jachetă, fiind ulterior transportat la spital în vederea efectuării de investigaţii de specialitate, acesta fiind în afara oricărui pericol", precizează sursa citată.

La scurt timp, poliţiştii l-au depistat pe bărbatul în cauză, conducându-l la sediul poliţiei pentru audieri.

IPJ precizează că bărbatul este cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel