Un bebeluş de o lună a fost vaccinat "din greşeală" în Turcia împotriva COVID-19, însă se simte bine de atunci, a dezvăluit joi un medic care i-a urmărit evoluţia, provocând o vie emoţie în jurul primului caz cunoscut în lume de vaccinare a unui sugar împotriva coronavirsului, relatează AFP.
"Un bebeluş de o lună a fost vaccinat din greşeală împotriva COVID-19 în iulie, în loc să primească un vaccin împotriva hepatitei", a declarat pentru AFP Zafer Kurugol, specialist în boli infecţioase de la Universitatea Egee, care continuă să monitorizeze starea copilului, scrie Agerpres.
Potrivit lui Zafer Kurugol, cadrul medical din regiunea Izmir care a administrat vaccinul a realizat imediat greşeala şi a alertat autorităţile. Transferat la Spitalul Universitar Egee, bebeluşul a fost supus mai multor teste, inclusiv monitorizarea ritmului cardiac. Plasat sub supraveghere medicală, medicii nu au constatat efecte negative după o săptămână.
"A părăsit spitalul perfect sănătos"
"A părăsit spitalul la fel cum a sosit, perfect sănătos. (...) Nu a avut nici măcar efectele secundare pe care le observăm uneori la adulţi, precum febra. El a fost alăptat în continuare fără nicio problemă", a dat asigurări medicul Kurugol.
În prezent în vârstă de 4 luni, bebeluşul continuă să fie examinat cu regularitate de către medic şi starea lui de sănătate este în continuare bună. Analizele au arătat că a dezvoltat anticorpi împotriva COVID-19, a adăugat specialistul în boli infecţioase care nu a dorit să dezvăluie numele vaccinului administrat.
Două tipuri de vaccin, BioNTech/Pfizer şi CoronaVac, sunt utilizate în prezent în Turcia.
La începutul anului, Turcia a autorizat utilizarea vaccinului CoronaVac împotriva coronavirusului, produs de compania chineză Sinovac, transmite Agerpres. La scurt timp după anunţul privind autorizarea de urgenţă acordată de Institutul turc pentru medicamente şi echipamente medicale, ministrul sănătăţii al Turciei, Fahrettin Koca, s-a vaccinat în faţa camerelor de filmat, urmat de membri ai Consiliului ştiinţific turc.
"Toată lumea trebuie să fie vaccinată pentru a ne putea întoarce la viaţa de dinainte. Acesta este un vaccin sigur", a declarat Koca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Florin Piersic, la ATI după o infecție la genunchi. Cauzele și tratamentul artritei septice
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”