Data publicării:

Beatrice Mahler, AVERTISMENT privind asimptomaticii. Așa se întâmplă de foarte multe ori!

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Dr. Beatrice Mahler
Dr. Beatrice Mahler

Beatrice Mahler, managerul Institutului Matei Balș din Capitală, a tras un semnal de alarmă privind situația asiptomaticilor. 

Managerul Institutului Matei Balș din Capitală, Beatrice Mahler, a declarat vineri seară, la Realitatea Plus, că s-a constatat faptul că asimptomaticii au, de fapt, de multe ori, simptome ușoare. 

„Din discuțiile pe care le-am avut cu colegii mei, am constatat că, de foarte multe ori, pacientul care se declară asimptomatic când ajunge la spital, dacă analiza este făcută corect, dacă discuția este amănunțită, are o tuse ușoară, o astenie, simptomatologie care nu-l deranjează în mod deosebit, dar există o modificare a stării lui de sănătate”, a spus dr. Mahler. 

Astfel, managerul Institutului Matei Balș a precizat că „este foarte bine ca o persoană să ajungă măcar pentru câteva ore să-și facă un examen medical, o radiografie pulmonară, niște teste de sânge uzuale, pentru a avea un bilanț minimal”.

Bilanțul la care face referire dr. Beatrice Mahler îl ajută pe medic să facă diferența între o formă de boală cu simptome puține și o formă de boală care să necesite internare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel