BCE: România nu îndeplineşte încă toate criteriile necesare aderării la zona euro
România nu îndeplinește încă toate condițiile economice şi juridice necesare aderării la zona euro, potrivit raportului de convergenţă al Băncii Centrale Europene (BCE), dat miercuri publicităţii.
Potrivit Raportului de convergență 2012, publicat miercuri de Banca Centrală Europeană, România și celelalte șapte țări aspirante la zona euro - Bulgaria, Republica Cehă, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi Suedia - nu îndeplinesc toate criteriile economice şi juridice necesare.
Pe parcursul perioadei de referinţă de 12 luni cuprinsă între aprilie 2011 şi martie 2012, valoarea de referinţă utilizată pentru criteriul stabilităţii preţurilor a fost de 3,1%. Această valoare a fost calculată prin adăugarea a 1,5 puncte procentuale la media aritmetică neponderată a ratei inflaţiei pe parcursul celor 12 luni în Suedia (1,3%), Irlanda (1,4%) şi Slovenia (2,1%).
România şi celelalte ţări analizate, cu excepţia Suediei, constituie obiectul unei decizii a Consiliului UE privind existenţa unui deficit excesiv. În anul 2011, Bulgaria, Suedia şi - ca urmare a unor măsuri temporare - Ungaria au înregistrat o pondere a deficitului bugetar în PIB în concordanţă cu valoarea de referinţă. În cazul celorlalte ţări analizate, ponderea deficitului bugetar în PIB a depăşit nivelul de 3%, deşi aceasta s-a redus comparativ cu anii precedenţi. Pentru anul 2012, pe baza politicilor cunoscute în prezent, Comisia Europeană preconizează menţinerea ponderii deficitului bugetar în PIB peste nivelul de referinţă de 3% numai în Lituania (3,2%).
Raportul mai reţine faptul că România, Bulgaria, Republica Cehă, Letonia, Lituania, Polonia şi Suedia au înregistrat, în anul 2011, o pondere a datoriei publice inferioară valorii de referinţă de 60% din PIB, evoluţie care se estimează că va continua şi în acest an.
În perioada de referinţă, şase dintre cele opt state analizate (Bulgaria, Republica Cehă, Letonia, Lituania, Polonia şi Suedia) au înregistrat rate ale dobânzilor pe termen lung egale sau inferioare valorii de referinţă de 5,8% aferente criteriului de convergenţă privind ratele dobânzilor. Numai în România şi Ungaria randamentele obligaţiunilor guvernamentale au depăşit această valoare de referinţă.
Cadrul juridic nu este pe deplin compatibil cu toate cerinţele privind adoptarea euro prevăzute în Tratate şi în statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) şi al BCE în niciuna dintre cele opt ţări analizate. În toate aceste state se menţin incompatibilităţi cu privire la independenţa băncii centrale. În special, acestea se referă la independenţa instituţională, personală şi financiară a băncilor centrale. În plus, în toate ţările analizate, cu excepţia Lituaniei, există incompatibilităţi cu privire la interdicţia de finanţare monetară, precum şi la integrarea juridică a băncilor centrale respective în Eurosistem, mai arată raportul BCE.
În prezent, zece state membre ale UE nu sunt încă participante cu drepturi depline la UEM. Două dintre acestea, respectiv Danemarca şi Marea Britanie, beneficiază de un statut special, în conformitate cu dispoziţiile protocoalelor relevante anexate la Tratat. Ca urmare, pentru aceste două ţări vor fi întocmite rapoarte de convergenţă numai la solicitarea acestora.
nu îndeplinesc toate criteriile economice şi juridice necesareFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News