Bătălie internaţională pentru fabricile de baterii. China, investiţie majoră în Ungaria: "Cea mai mare investiţie care va fi realizată vreodată"
China va investi într-o fabrică de baterii în Ungaria. Fabrica va ocupa peste 200 de hectare de teren, iar valoarea investiţiei depăşeşte trei mii de miliarde de forinţi. Vor fi create 9000 de locuri de muncă.
Are loc o bătălie internaţională pentru fabricile de baterii, iar conform celor mai importante superputeri ale lumii acesta este viitorul, a declarat Tamás Lánczi, în cadrul unei emisiuni difuzate de Radio Kossuth din Budapesta. Politologul ungar a subliniat că prin expansiunea electromobilităţii vor fi necesare tot mai multe acumulatoare, astfel încât ţările în care funcţionează astfel de fabrici pot obţine un avantaj economic. Guvernul de la Budapesta se aşteaptă ca odată cu deschiderea fabricii de la Debreţin, până la sfârşitul deceniului Ungaria să poată fi pe podiumul ţărilor europene în domeniul producţiei de baterii.
Când fabrica de baterii din Debreţin va fi finalizată, bateriile cu litiu vor fi produse într-un sistem de înaltă tehnologie, sigur, şi vor fi folosite în vehiculele electrice. Aceasta va fi cea mai nouă fabrică a principalului producător de baterii din lume, iar în istoria Ungariei va fi cea mai importantă investiţie. Compania chineză CATL va construi această fabrică în apropierea oraşului Debreţin, pe o suprafaţă de peste 200 de hectare de teren, valoare investiţiei fiind de trei mii de miliarde de forinţi. Fabrica va crea nouă mii de noi locuri de muncă, scrie Rador.
"Cea mai mare investiţie care urmează să fie realizată vreodată în Europa"
Compania şi conducerea oraşului au ajuns la un acord în septembrie anul trecut în privinţa construirii acestei fabrici. Această investiţie verde a fost aprobată după o serie lungă de negocieri de doi ani şi jumătate. Ministrul ungar de externe a precizat că a existat o mare competiţie internaţională pentru această investiţie.
"Este cea mai mare investiţie care va fi realizată vreodată, de fapt, este egală ca mărime cu cele şapte mari investiţii făcute vreodată în Ungaria. Este cea mai mare investiţie care urmează să fie realizată vreodată în domeniul producţiei de acumulatoare electrice în Europa, de fapt, dacă mă uit mai bine, se numără printre cele mai mari cinci investiţii verzi realizate în Europa în ultimii 10 ani, în diferite sectoare ale industriei", a declarat Péter Szijjártó.
Compania chineză şi-a deschis prima fabrică europeană în landul Turingia, Germania, care este la fel cu cea care urmează să fie construită în Debreţin. Potrivit ministrului german al mediului al Partidului Verzilor, acesta este un pas semnificativ spre mobilitatea durabilă.
Conform celor mai importante superputeri ale lumii, acesta este viitorul
În Statele Unite, în doi ani a fost anunţată construcţia a 15 fabrici de baterii, iar astfel de fabrici funcţionează şi în Franţa, Italia şi Spania. Cea mai mare fabrică de acumulatoare din Europa se află în Polonia, dar şi Cehia şi România planifică să construiască fabrici similare.
Ţările cu fabrici de acumulatoare vor avea un avantaj strategic în viitor, a subliniat politologul Tamás Lánczi, în cadrul emisiunii intitulate "Vasárnapi Ãjság" (Jurnal de dumincă), difuzată de Radio Kossuth din Budapesta. Politologul a atras atenţia asupra faptului că din 2035 producţia de motoare cu ardere internă se va încheia în Europa, iar de atunci doar maşinile electrice vor fi puse în funcţiune.
"Va exista o cerere imensă pentru acumulatoare. Cel care dispune de fabrici de acumulatoare, cel care poate produce acumulatoare în cantităţi mari, şi astfel să-şi aprovizioneze propria piaţă şi Europa, se va afla într-o poziţie strategică. Cred că în străinătate mulţi sunt deranjaţi din cauză că nu este prima investiţie similară pe care a obţinut-o Ungaria, s-a mai întâmplat aşa ceva, deoarece cele mai moderne şi avansate fabrici de baterii sunt aici", a afirmat Tamás Lánczi.
Până acum, în 17 localităţi din Ungaria au apărut în principal producători asiatici de baterii. Un total de 20 de companii au investit peste 2.800 de miliarde de forinţi, aceste investiţii fiind sprijinite de statul ungar cu aproximativ 300 de miliarde de forinţi.
La Göd, judeţul Pesta, grupul Samsung construieşte o fabrică de acumulatoare. Compania a anunţat realizarea a trei investiţii, în valoare de aproximativ 800 de miliarde de forinţi. Lucrările se desfăşoară în forţă şi la Iváncsa din judeţul Fejér, unde investitorul este SK Innovation, tot din Coreea, care acum construieşte o nouă fabrică în Ungaria, după cele două fabrici ale sale din Komárom, judeţul Komárom-Esztergom.
"Până în 2030, putem fi pe locul trei în producţia europeană de baterii", a afirmat secretarul de stat în Cabinetul premierului ungar, într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook. Csaba Dömötör a subliniat: investiţia de la Debreţin comportă avantaje uriaşe.
"Dacă investiţiile planificate se vor realiza, vom putea fi, chiar şi ca ţară cu 10 milioane de oameni, pe locul trei la producţia de baterii până în 2030. Aceasta înseamnă multe mii de noi locuri de muncă şi un punct de plecare solid în industria viitorului. Investiţia CATL în Debreţin face parte din acest plan", a subliniat secretarul de stat.
Conform planului, fabrica din Debreţin va începe producţia în 2025.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News