Data actualizării:
Data publicării:

Bătaie pe vaccinul AstraZeneca în 24 de ore. E nebunie ca la Black Friday

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Peste 100.000 de persoane s-au programat pentru vaccinarea cu AstraZeneca / Imagine de fernando zhiminaicela de la Pixabay
Peste 100.000 de persoane s-au programat pentru vaccinarea cu AstraZeneca / Imagine de fernando zhiminaicela de la Pixabay

În doar 24 de ore, numărul programărilor pe platforma electronică pentru vaccinarea cu AstraZeneca a depășit 100.000 de persoane.

În doar 24 de ore, numărul programărilor pe platforma electronică pentru vaccinarea cu AstraZeneca a depășit 100.000 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Din totalul acestora, 54.454 sunt femei și 52.690 sunt bărbați. Media programărilor, în acest interval de timp, a fost de 4.464 persoane programate pe oră (74 de înscrieri pe minut).

Ziua cu cele mai multe programări a fost ieri, dată la care, în doar opt ore de la deschiderea sesiunii de programare, peste 80.000 de persoane și-au exprimat opțiunea de a se vaccina.

Totodată, platforma electronică pentru vaccinare a înregistrat peste 3,6 milioane de accesări, ora de vârf fiind în intervalul orar 12:00-13:00, cu 470.000 de accesări. La acest moment, sunt înregistrate

9.323 de persoane programate la vaccinare, pentru 15 februarie, dată la care va debuta campania de vaccinare cu AstraZeneca.

Vaccinarea cu AstraZeneca a început pe 10 februarie 

Reamintim faptul că programarea pentru vaccinul AstraZeneca a început în data de 10 februarie și se realizează pentru o sesiune de 20 de zile, în perioada 15 februarie – 6 martie. Ulterior, în fiecare zi, vor fi alocate noi sloturi care vor permite programări pentru vaccinarea cu AstraZeneca, până la data de 11 aprilie.

Pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare, la nivel național vor fi deschise 180 de cabinete noi de vaccinare, dintre care 22 doar în capitală.

Vaccinul produs de AstraZeneca este cel de-al treilea vaccin împotriva COVID-19 autorizat de Comisia Europeană, după Pfizer BioNTech și Moderna. Vaccinul AstraZeneca se adresează persoanelor care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale.

Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, atât prin intermediul platformei electronice, medicul de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021. 414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: vaccinare-covid.gov.ro, arată un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel