Bătaie cu bâte de baseball pentru un loc de parcare, la Galați. "E posibil s-o dai, da' e probabil s-o iei". FOTO
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Doi șoferi din Galați s-au luat la bătaie cu bâte de baseball pentru un loc de parcare.

Doi bărbaţi, de 31 şi 54 ani, din Galaţi, s-au ales cu dosar penal pentru tulburarea ordinii publice şi lovire, după ce s-au luat la bătaie pentru un loc de parcare, informează Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Galaţi.

Un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menţinere a ordinii publice a fost direcționat într-un cartier din oraș unde era semnalată o bătaie între mai multe persoane. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au observat un bărbat care prezenta o rană deschisă la cap, iar un al doilea bărbat prezenta urme de lovituri la nivelul corpului. Oamenii legii au solicitat un echipaj medical de urgenţă, iar cei doi au fost transportați la spital. Toată cearta ar fi pornit de la un loc de parcare.

Cum s-a întâmplat totul

"„E posibil s-o dai, da' e probabil s-o iei”, așa sună un vers al celor de la B.U.G. Mafia. De acest vers nu au ținut cont personajele unei întâmplări petrecute ieri, 21 aprilie, la ora 16:20, în cartierul Micro 19, din municipiul Galați. Ambii sunt bărbați și au vârstele de 31 și 54 ani. Toată întâmplarea a pornit de la un loc de parcare. Mai tânărul bărbat consuma o sticlă de bere cu un prieten, în fața blocului, iar la un moment dat a văzut că locul în care își parca de obicei mașina îi este ocupat de un vecin. Locul de parcare era de la sine putere atribuit, pentru că, legal, acesta nu era dat niciunei persoane. Mezinul întâmplării, crezând că este stăpân pe puterile lui, s-a dus revoltat la vecinul său și a început să îi aplice o serie de pumni. Aceasta a fost scânteia care a aprins întregul conflict.

Pentru a tranșa problema, cei doi au folosit bâte de baseball, și-au împărțit pumni, s-au fugărit, iar rezultatul a fost pe măsura întâmplării; cel tânăr s-a ales cu capul spart, iar celălalt cu lovituri puternice la nivelul corpului. Mai mult, pentru a-i despărți, au intervenit și părinții bărbatului mai tânăr, dar pornirile acestuia au fost greu de oprit.", au scris reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Galaţi, într-o postare pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel