Băsescu vrea un nou împrumut la FMI
Traian Băsescu a declarat la Cotroceni, la întâlnirea cu șeful misiunii FMI la București, Jeffrey Franks, că trebuie analizată posibilitatea ca , în luna octombrie, să fie discutat un nou acord cu Fondul Monetar Internațional.
”De această dată vă aflaţi în România doar pentru a celebra aniversarea Băncii Naţionale a României. Mă bucur să vă văd din nou. Mă uit spre vizita din octombrie, când nu va fi o sărbătoare, ci o evaluare a dificultăţilor pe care le întâmpinăm. Propunerea mea către dumneavoastră este ca, cu ocazia vizitei din octombrie, să ne uităm la viitorul acord între România şi FMI, să vedem dacă soluţia corectă este extinderea actualului acord sau de a avea un acord de tip «precautionary», acesta este mesajul meu căre dumneavoastră şi, în acelaşi timp, căutăm să continuăm împreună reformele structurale şi absorbţia fondurilor europene. Este necesară crearea spaţiului fiscal necesar pentru absorbţia fondurilor", a spus Traian Băsescu la începutul întrevederii cu Jeffrey Franks.
Franks a fost de acord cu șeful statului, dar i-a amintit acestuia că la ultima vizită, a subliniat faptul că există nevoie disperată de mulţi bani europeni pentru infrastructura din Romania şi cheia este eliminarea barierelor din sectorul public care îngrunează absorbţia fondurilor bugetare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News