Băsescu: Tăriceanu a fost un prim ministru catastrofal, dar în Emil Boc am încredere
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că în acest moment România este ieşită din criză datorită PDL care şi-a asumat riscul de a pierde procentele politice, dar susţine că guvernarea Tăriceanu a fost una catastrofală şi va gândi bine înainte de a susţine alianţa USL la guvernare. El a precizat că procentul de 51% trebuie făcut de un partid, nu de o alianţă cum este USL.
" Tăriceanu a fost un prim ministru catastrofal. Nu am reuşit să spun asta despre un prim-ministru. Tăriceanu a guvernat cu o extraordinară furie împotriva intereselor României. Să ai o creştere economică şi să ai un asemenea deficit este de neimaginat. Nu puteam să îi mai dau o dată lui Tăriceanu scaunul de premier, pentru că nu avea urmă de caracter. O fi frumos, o fi având papion, dar nici urmă de caracter.", a spus Băsescu la B1TV.
"Am mai coabitat cu Guvernul Tăriceanu, susţinut de PSD. Sigur că nu îmi convine, dar electoratul va decide. Oricum trebuie citit cu multă atenţie art. 103 din Constituţia României. Să fie atenţi că în Constituţia României se vorbeşte de partidul care obţine 51%, nu de alianţă. Dacă fuzionează e altceva. Ca alianţă au o mare problemă. ", a explicat acesta.
Băsescu a mai adăugat că ieşirea din criză se datorează PDL pentru că au făcut sacrificiile necesare. "Eu cred că acest guvern a demonstrat că are ca prioritate binele ţării şi nu puncte electorale. Acest Guvern a făcut sacrificii politice enorme. Sunt convins că dacă revine criza, Guvernul va avea acelaşi comportament. Decât să sacrifici ţara, sacrifici procentele. În momentul în care cei din PDL nu acceptă, părăsesc guvernarea. În momentul de faţă PDL acceptă sacrificiul electoral pentru a scoate ţara din dificultate.", a conchis preşedintele.
Citeşte şi:
Băsescu susţine că e inadmisibil ce au făcut politicienii, pentru că nu putem mări salariile acum
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News