Băsescu se destăinuie. Ce relație are cu Dumnezeu
Președintele Traian Băsescu a fost invitat la „Jocuri de Putere” de la Realitatea.
Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii, l-a întrebat pe Traian Băsescu ce legătură are cu Dumnezeu, dacă are credință într-o forță superioară.
„Întotdeauna am considerat relația cu Dumnezeu o relație personală. Probabil și faptul că fiind pe mare, întotdeauna când îți era greu, și aproape niciodată cu voce tare, ci în gândul tău, te gândeai la Dumnezeu să îți ajute”, a recunoscut președintele, spunând că „întotdeauna m-am rugat la Dumnezeu când eram în momente dificile”.
Citește și: Băsescu: Serviciile, să fie mai transparente. Cât de secret poate fi un serviciu secret?
„De aceea poate că am un mod mai ciudat decât cel pe care-l adoptă oamenii care-şi fac relaţia cu Dumnezeu prin preot. Și datorită meseriei, și datorită faptului că mi se pare mult mai sincer, când mă rog la Dumnezeu, mă rog direct, nu prin preot. Și nu rog preotul să se roage pentru mine, mă rog eu”, a spus Traian Băsescu la „Jocuri de Putere”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News