Băsescu: În SUA am spus că nu sunt bani de F16, fiind necesară o finanţare pe termen lung
Preşedintele Băsescu afirmă, în emisiunea "După 20 de ani" ce va fi difuzată duminică la Pro TV, că în întâlnirile de la Washington a menţionat că România nu are banii necesari achiziţiei de avioane F16 şi că s-ar putea angaja într-un astfel de contract doar în baza unei finanţări pe termen lung.
"Poziţia exprimată de România, în speţă de mine, a fost: nu avem bani şi nu ne putem angaja într-un astfel de contract, decât dacă am găsi o soluţie de finanţare pe termen lung. Adică în următorii cinci-şase ani România nu va putea plăti miliarde, ci poate plăti 200 de milioane, maxim 300 de milioane anual. Acesta este mesajul meu. Nu este nici o presiune din partea americană să achiziţionăm avioane F16 neapărat. Avem noi însă o obligaţie asumată când am devenit stat membru NATO, să avem un număr de avioane cert, 48, compatibile cu echipamentele NATO. Că pot fi F16, că pot fi Rafale, că pot fi SAAB sau ştiu eu, important este cum găsim o soluţie de finanţare", a precizat Băsescu în emisiunea "După 20 de ani".
Şeful statului a menţionat că discuţia bilaterală în momentul de faţă nu este una de consistenţă, pentru că România nu are resurse financiare să achiziţioneze şi că Statele Unite au propus un proiect regional în care "mai multe state membre NATO, între care spre exemplu, Bulgaria, Croaţia, poate chiar Ungaria, care are avioanele suedeze în leasing şi se termină leasingul, ar putea să facă un pool de state care să susţină dotarea statelor membre NATO din zona răsăriteană a NATO cu avioane F16".
Potrivit lui Traian Băsescu, "subiectul a fost discutat la această dimensiune, deci foarte redusă, şi în discuţiile cu vicepreşedintele Biden, şi în discuţiile de la Pentagon, şi în discuţiile de la Parlament".
Citește și: Ambasadorul SUA în România: Băsescu a vorbit despre achiziţionarea de avioane F-16 în vizita sa
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News