Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat, vineri seara, nemulțumit de "mizeria" pe care a întâlnit-o în Mamaia.
[caption id="attachment_353062" align="alignleft" width="263"] foto: replicaonline.ro[/caption]Traian Băsescu s-a plimbat alături de soţia sa pe faleza din Mamaia, după care a petrecut câteva ore la un complex hotelier aflat între Mamaia şi Năvodari, unde a mâncat, s-a bucurat de spectacol şi a făcut poze cu turiştii.
Încântat de complexul hotelier
Şeful statului a recunoscut, la plecare, că s-a simţit bine la complexul hotelier respectiv şi că totul a fost foarte plăcut. De altfel, Traian Băsescu susţine că asemenea investiţii ar trebui realizate pe toată zona dintre Mamaia şi Năvodari.
"Am aflat că are un regim în care încearcă să concureze oferta din Grecia şi din Turcia şi, se pare, cu mare succes. Dacă ai două mii de locuri de cazare şi sunt ocupate, înseamnă că serviciile sunt bune, preţuri convenabile. Eu tot spaţiul ăsta de la Năvodari şi până la ieşire din Mamaia, l-aş face numai cu aşa ceva, cu certitudine turiştii s-ar simţi foarte bine", a spus preşedintele, citat de Mediafax.
Nemulțumit de Mamaia
Nu la fel de încântat a fost Traian Băsescu de stațiunea Mamaia, lucrul care l-a nemulţumit fiind mizeria din staţiune.
"Mi-a plăcut aglomeraţia din Mamaia, dar nu mi-a plăcut mizeria din Mamaia. Dacă v-aţi uitat când să intri pe faleza din Mamaia, e murdar. (...) Nu-i suficient de curată faţă de câte spectacole de-astea gen Las Vegas vedem la televizor. Când ajungi în Mamaia e o oarecare decepţie", a adăugat şeful statului.
Întrebat ce staţiune preferă între Mamaia şi Neptun, Băsescu a ales Neptun.
"În Mamaia nu aş putea să simt că mă odihnesc. Prefer să stau la Neptun şi dacă vreau puţină atmosferă de Mamaia să mă duc până în Mamaia, dar să stau în Neptun", a explicat preşedintele.
De asemenea, Traian Băsescu a fost întrebat unde este mai frumos, la Mamaia sau Neptun, ori în Miami, spunând: "Eu încă nu am fost la Miami".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024