Data publicării:

Băsescu: Dacă printre practicile procurorilor este şantajul, nu lucrează cu mijloace democratice

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
băsescu
băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR 1, că a văzut reprodusă în presă o discuţie în care doi procurori de la DNA îşi şantajau un coleg, şeful statului spunând că, dacă există şantajul în practicile procurorilor, atunci aceştia sunt departe de a lucra cu mijloace democratice.

"Am văzut reprodusă în presă o discuţie între doi procurori de la DNA cu un coleg de-ai lor, procuror undeva în Oltenia, în care pur şi simplu îl şantajau. Şi am declanşat un alt proces: Măi, un om oarecare, care se vede în faţa unui procuror şi el ştie că procurorul acela îl poate reţine 24 de ore cu mandat, să-l mai ducă şi să ia 29 de zile de arest, păi sigur că îţi face orice declaraţie. Dacă în practica procurorilor este cumva şantajul - «Ori îmi declari asta, ori îţi dau mandat» - mă tem că suntem departe de a avea nişte procurori care lucrează cu mijloace democratice", a spus preşedintele la TVR.

Traian Băsescu a amintit că s-a aflat el însuşi în faţa procurorilor, care nu şi-au permis însă să recurgă la astfel de practici. "Şi eu am trecut prin faţa procurorilor. Niciodată nu şi-au permis, oricât i-am blestemat eu, niciodată nu şi-au permis şantajul", a spus preşedintele.

" Dar ce am văzut într-o discuţie înregistrată între doi procurori de la DNA şi un procuror suspectat că a fraudat ... modul în care îl şantajau nu mi-a plăcut. Şi m-am gândit ce face un om simplu în faţa unui procuror când un coleg de-al lor era foarte încurcat de alternativele care i se dădeau: «Ori rămâne cum ne-am înţeles, ori vezi că nu e bine» ", a mai comentat preşedintele.

Întrebat dacă există o responsabilitate a şefului DNA pentru conduita procurorilor din subordinea sa, Băsescu a răspuns negativ. "Sunt atât de independenţi în dosarele lor, încât nu pot fi controlaţi în investigaţia lor. Deci cel puţin asta garantează legea. Şi procurorii şi judecătorii nu pot fi controlaţi de şefii lor ierarhici. Ei sunt doar şefi administrativi. Nu poate să să bage în dosarele lor să le spună fă aşa sau aşa", a explicat preşedintele.

Traian Băsescu a adăugat că va susţine întotdeauna lupta împotriva corupţiei, dar că le cere procurorilor "grijă" şi "să fie responsabili".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel