Băsescu: Boc, Ungureanu, Ponta - niște politruci
Data publicării:
Autor: Covrig Roxana
WhatsApp
băsescu traian dc
băsescu traian dc

Președintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că partidele trebuie să renunțe la jocurile politice, cu atât mai mult cu cât nici PDL, nici PNL nu și-au făcut treaba până la capăt. Președintele a vorbit despre cauzele scăderii economice, despre măsuri care ar trebui luate, dar și despre "politruci", așa cum i-a numit pe Boc, dar și pe Ponta

"România este pe minus pentru că nu a atras fonduri UE", a spus președintele. Președintele Băsescu a enumerat cauzele scăderii economice. O primă cauză enumerată este seceta. "Este o cauză obiectivă, dar ar fi putut fi compensată cu fonduri europene", a spus președintele. O altă cauză este reducerea investițiilor din bugetul de stat și investițiilor străine directe.

Președintele a atras atenția asupra legii pensiilor, reforma sănătății, dar și despre necesitatea de a crea locuri de muncă, mai ales cu resurse interne, și nu cu fonduri europene.

"România nu este într-o situaţie critică. Românii au făcut sacrificii uriaşe în 2010 şi încă mai sunt urme ale acelor sacrificii şi astăzi, dar România nu este nici în situaţia Spaniei, nici în situaţia Greciei, nici în situaţia Portugaliei, nici în situaţia Irlandei. Avem cu ce să creştem, avem potenţial să trecem nu cu uşurinţă, ci cu oarecare relaxare de perioada în care Europa se afundă.", a adăugat președintele.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel