Băsescu aruncă pisica în curtea lui Ponta: "Devine EMBLEMA CORUPȚIEI". Ce spune Bogdan Chirieac
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Traian Băsescu l-a atacat dur pe Victor Ponta. Președintele își asumă promulgarea Codului de procedură penală și eroarea că nu a înțeles articolul 140 cu privire la utilizarea mijloacelor tehnice înaintea de punerea sub urmărire a unei persoane, însă îi cere premierului Victor Ponta să modifice, de urgență, articolul. În caz contrar, dacă premierul nu modifică greșeala președintelui, a lui Emil Boc și a lui Cătălin Predoiu, atunci va deveni emblema corupției, a spus Traian Băsescu. Premierul a subliniat anterior că așteaptă să vadă dacă cei trei, Băsescu-Boc-Predoiu, urmează să fie sancționați sau aplaudați. 

Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unei declarații de presă, că: "Eu o să mă refer în primul rând la Codul de procedură penală, care a fost promulgat ca legea 135 din 2010. Referirea este directă la articolul 140, care vizează utilizarea mijloacelor tehnice înaintea de punerea sub urmărire a unei persoane. Eu îmi asum promulgarea Codului de procedură penală pentru că asta este responsabilitatea președintelui. În același timp, îmi asum și eroarea de a nu fi înțeles sensul articolului 140 din Codul de procedură penală. Asta nu înseamnă că el nu trebuie corectat. Aș mai face o mențiune: juriștii de la Președinție sunt constituționaliști, nu penaliști, iar eu nu sunt un penalist. Asta nu înseamna că nu trebuie corectată o eroare, așa cum pe 15 octombrie, noaptea, s-a elaborat OUG pe care domnul Ponta a aprobat-o pe 16 octombrie, pentru a rezolva problemele de interese din Autoritatea Fiscală, din ASF, la fel poate să rezolve și problema Codului de procedură penală".

"Observațiile, venite din partea doamnei Hăineală"

Traian Băsescu a adăugat: "Fac precizarea că am participat la ședința CSM din 6 ianuarie când s-a convenit ca observațiile Înaltei Curți, observațiile venite din partea doamnei Hăineală, legate exact de art. 140, să fie introduse într-o OUG care să fie adoptată de Guvern înainte de intrarea în vigoare a Codurilor. Acest lucru nu s-a întâmplat și vreau să atenționez asupra câtorva elemente.  Statul rămâne fără mijloace de a identifica și preveni acte de genul următor: abuz în serviciu, trafic de influență, fraude fiscale, trafic de persoane, criminalitate transfrontalieră, comercializare sau tranzit de droguri. Toate acestea se urmăresc prin mijloace tehnice. Din acest punct de vedere, art. 140 ia organelor statului capacitatea de a prinde rețele sau oameni implicați în astfel de ilegalități".

Premierul, "scutul oamenilor corupți"

Președintele a ținut să sublinieze: "Îmi asum că nu am înțeles în 2010 conținutul articolului, dar asta nu-l scutește pe domnul Ponta, care a primit toate semnalele că trebuiesc aduse unele modificări. Mai mult, o Ordonanță e necesară pentru a da modul unitar de interpretare a perioadei de tranziție dintre Coduri. O spun în modul cel mai serios și cu toată responsabilitatea: dacă premierul nu își asumă emiterea unei OUG care să corecteze neajunsurile art. 140, este emblema corupției. Are destule altele care l-au situat deja în sfera omului corupt, prin utilizarea actelor normative, ba pământuri la CJ Brăila, tratarea Rompetrol, ascunzând corupția, ba problema ASF, toate îl arată ca fiind un om corupt. Dacă nu face urgent modificările la art. 140, el devine scutul oamenilor corupți și primul responsabil că nu a acționat când putea. O să mă întrebați de ce reacționez atât de târziu: pentru că tot timpul a fost această discuție, că se va interveni legislativ, prin OUG. Am ajuns în ultima zi și premierul nu găsește altceva e făcut decât să spună că a fost din 2010. Da, s-a făcut o eroare, din partea mea, și poate din partea dl Predoiu, și poate acum aveți explicația de ce nu-l susțin, a negociat cu toată lumea în Parlament. Îi cer public dl Ponta sa corecteze această eroare".

Băsescu a promulgat Codul, dar îi acuză pe alții de corupție

Analistul politic Bogdan Chirieac a opinat, la România Tv: "Codul Penal a fost promulgat acum cinci ani de zile de către domnul Traian Băsescu. Președintele acuză Guvernul Ponta de corupție, dar dânsul a promulgat legea. Dânsul le-a făcut pe toate. Acum vine și spune că toți sunt corupți pentru că intră în funcțiune Codul pe care Traian Băsescu l-a promulgat. Codul este făcut împreună cu domnul Daniel Morar și Laura Codruța Kövesi. Este un cod european, este un cod altfel decât pe vremea lui Ceaușescu".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel