Data publicării:

Barcelona, supercampioana Spaniei. Victorie în primul El Clasico din 2023. Jucătorul remarcat de toată lumea

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Barcelona a câştigat Supercupa Spaniei contra lui Real Madrid, meci disputat la Riad, scor 3-1. 

Gavi a deschis scorul în minutul 33, din pasa lui Lewandowski, iar în finalul primei reprize, rolurile s-au inversat și atacantul polonez și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

Același Gavi l-a servit excelent pe Pedri la mijlocul actului secund, iar Benzema a înscris golul de onoare a lui Real Madrid, la ultima fază. 

Ilie Dumitrescu l-a remarcat pe mijlocaşul spaniol de doar 18 ani, Gavi, ca fiind omul partidei. 

”M-a impresionat linia de mijloc, Gavi, omul meciului. Are o rază mare de acțiune, pleacă foarte bine între linii, atacă foarte bine spațiul liber, recuperează, dă tonul la deposedare, e un jucător complet.

Nu știu dacă e stângaci sau dreptaci. Într-adevăr, și Busquets într-o seară de excepție. Și Lewandowski a făcut un meci bun”, a spus ”Mister”, la emisiunea Fotbal European.

Gavi, cel mai tânăr marcator într-o finală de Supercupă 

La doar 18 ani şi 163 de zile, Gavi este cel mai tânăr fotbalist din istorie care înscrie în finala Supercupei Spaniei, competiţie care se desfăşoară încă din 1982. 

Xavi, declaraţii la final: Când Gavi nu joacă, nu îmi place deloc 

”Cu siguranță, aveam mai multă nevoie de acest trofeu decât Real Madrid. Ei au mai multe trofee decât noi. Sunt mulțumit de jucători. Au muncit și au meritat să câștige. Este un vestiar extraordinar.

A fost un meci bun. Jucătorii au înțeles foarte bine ce le-am cerut. Gavi, Pedri, Frenkie.., am căutat să avem superioritate, Dembele, liber în flanc, l-am recuperat și pe Araujo. Sunt fericit pentru ei.

Trebuie să o controlezi cumva pe Madrid. A trebuit să controlăm jocul și să minimizăm pierderea posesiei. 

Când Gavi nu joacă, nu îmi place deloc, este extraordinar cât de mult suflet pune pe teren.

Acum este rândul meu să îmi fac treaba. Dacă am reușit să câștigăm finala Supercupei cu Real Madrid, va trebui să câștigăm și meciurile cu Ceuta și Getafe. Nu trebuie să îi lăsăm să se relaxeze”, a declarat Xavi la finalul meciului.

Presa din Spania, elogii la adresa Barcelonei 

”SuperBarcelona câștigă Supercupa”, ”SuperBarca a devorat Madridul”, ”Barcelona e din nou Supercampioana Spaniei”, ”Supercampioana Barca” au fost titlurile principalelor publicații iberice, după ce catalanii au ridicat trofeul.

”Gavi a profitat de un Madrid transparent în defensivă şi i-a adus primul trofeu lui Xavi. Naufragiu total pentru Albi. Courtois a evitat o înfrângere ruşinoasă. Real Madrid intră într-o criză de grad mediu” - AS.com.

”Victorie clară pentru echipa lui Xavi, care câştigă primul trofeu ca antrenor al Barcelonei. Real Madrid a dat semne de mare slăbiciune în faţa mareului rival. Pentru prima oară după mult timp, echipa lui Carlo Ancelotti nu a avut replică. Barcelona petrece, zâmbeşte din nou şi îşi ridică moralul pentru a doua parte a sezonului” - Marca.

“Echipa blaugrana nu reuşise să câştige trofeul de când s-a schimbat formatul. În plus, au reuşit acest lucru chiar într-un El Clasico, ceea ce dă o mai mare relevanţă trofeului. Este primul titlu al lui Xavi de când este antrenor al Barcelonei şi a rupt un şir de 21 de luni fără trofeu pentru catalani” - Sport.es.

“Primul titlu al Barcelonei cu Xavi antrenor, după cel mai bun meci al Barcei din această epocă. Este un trofeu mai puţin important, da, dar măreşte palmaresul şi marchează viitorul. O injecţie de moral pentru Barcelona, liderul din La Liga” – Mundo Deportivo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel