Un bărbat în vârsta de 44 de ani din comuna Vorniceni, judeţul Botoşani, a fost reţinut, sâmbătă, de poliţişti, după ce ar fi înjunghiat cu un briceag două persoane, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.
Potrivit acesteia, reţinerea bărbatului a avut loc în urma unor percheziţii la locuinţa agresorului, în urma cărora a fost găsit briceagul.
"Din cercetări, a reieşit faptul că la data de 14 septembrie, în timp ce bărbatul, de 44 de ani, se afla în drumul public, din localitatea Vorniceni, pe fondul unor discuţii în contradictoriu cu doi consăteni, de 42 şi 37 de ani, i-ar fi lovit pe aceştia, cu un cuţit, provocându-le leziuni fizice ce necesită pentru vindecare, peste 20 de zile de îngrijiri medicale. La data de 16 septembrie 2022, poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, la locuinţa bărbatului bănuit de comiterea faptei, prilej cu care, într-o zonă cu vegetaţie, din curte, a fost identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor, un briceag cu o lamă de 6 cm", a precizat Nenişcu.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi, ulterior, arestat preventiv pentru vătămare corporală din culpă şi lovire sau alte violenţe.
Un bărbat de 29 de ani a murit la spital după ce fusese înjunghiat în scara unui bloc
Bărbatul ar fi fost ucis înainte de nuntă, după ce hoții ar fi intrat peste el în casă. Cei doi hoți ar fi intrat în casa bărbatului prin geamul de la baie, potrivit Antena 3. Bărbatul a încercat să-i urmărească, însă din cauza rănilor grave s-a prăbușit în scara blocului.
"Poliţia municipiului Huşi a fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani ar fi fost înjunghiat şi se află, în stare de inconştienţă, în scara unui bloc de pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Huşi. Victima a fost transportată la Spitalul municipal Huşi, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă a decedat în cursul dimineţii. La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui pentru a fi efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Întrucât în cauză există suspiciunea săvârşirii unei infracţiuni contra vieţii, cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Două persoane bănuite de participarea la săvârşirea infracţiunii sesizate, bărbaţi de 30, respectiv 31 de ani, din Huşi, au fost depistate şi se află în custodia poliţiştilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică