Bărbat cu probleme psihice, omorât în bătaie la Drobeta Turnu Severin
Un bărbat care avea probleme a fost omorât în bătaie, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Drobeta Turnu Severin, poliţiştii reuşind să identifice trei suspecţi.
Trupul fără viaţă a fost găsit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ieşire din Drobeta Turnu Severin, pe marginea drumului naţional 6, în faţa unui restaurant, de către un paznic al unei societăţi comerciale din apropiere, care a anunţat Poliţia.
Bărbatul le-a spus anchetatorilor că a văzut trei indivizi care-l loveau cu pumnii şi picioarele şi care au fugit apoi cu un autoturism.
Poliţiştii au blocat intrările şi ieşirile din Drobeta Turnu Severin şi au reuşit să oprească autoturismul în care se aflau cei trei după o urmărire de câteva zeci de minute, şoferul maşinii refuzând iniţial să oprească la semnalele poliţiştilor.
Potrivit şefului Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, comisar Paul Medinceanu, cei trei indivizi, cu vârste de 22, 26 şi 28 de ani, erau în stare de ebrietate şi l-au bătut pe bărbat cu pumnii şi picioarele până l-au lăsat fără viaţă, fiind cercetaţi pentru omor calificat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News