Banii pentru păduri, folosiți la jumătate. Carmen Avram: În perioada 2023-2027 primim de cinci ori mai multe fonduri
Europarlamentarul Carmen Avram a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre sursele de finanțare pentru împăduriri.
Carmen Avram, europarlamentar PSD, a fost invitată la DC News, unde a explicat care sunt oportunitățile de finanțare pentru păduri în următorii ani, comparativ cu exercițiul financiar 2014-2020:
„Potrivit Curții Europene de Conturi, principala sursă de finanțare europeană a pădurilor e Politica Agricolă Comună. 90% din banii pentru silvicultura europeană provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Din păcate, însă, așa cum constată auditorii europeni, în perioada bugetului 2014-2020 au fost folosite mai puțin de jumătate din fondurile alocate pentru păduri, aproximativ 49%. Acest lucru s-a întâmplat din mai multe motive.
Spre deosebire de culturile vegetale, pădurile nu beneficiază de subvenții pe termen lung. Tu poți obține bani ca să împădurești o suprafață de teren, dar nu și ca să menții acea suprafață peste ani. Acest lucru face ca această măsură să fie neatractivă, pentru că degeaba îmi dai bani să fac, dacă nu îmi dai bani și să îngrijesc. Am discutat cu specialiști în domeniu, cu fermieri, care mi-au spus că există această problemă, că e foarte serioasă, iar în 2020, când am lucrat pe dosarul privind Strategia Forestieră Europeană, am cerut ca, prin Politica Agricolă Comună, să se găsească o formulă financiară pentru a corecta această eroare, pentru că e o eroare. Întreținerea pădurii costă substanțial mai ales în primii ani de viață ai copacilor (...). Prin urmare, în versiunea actuală a Planului Național Strategic al României (PNS), întocmit de Ministerul Agriculturii, sunt incluși și acești bani, pentru menținerea noilor suprafețe de păduri (...). S-a făcut un pas înainte spre creștere atractivității acestei măsuri.“, a precizat Carmen Avram.
Sume de cinci ori mai mari față de perioada 2014-2020
„Un alt lucru important din PNS e că măsura de împădurire și banii aferenți devin accesibili atât privaților, cât și autorităților publice. Asta e important pentru că aproape 40% din suprafața împădurită e în proprietate publică. Prin urmare, instituțiile statului pot accesa acești bani pentru înființarea de noi păduri. Tot în PNS a fost introdusă o măsură care să-i ajute pe proprietarii de păduri să achiziționeze utilaje forestiere de ultimă generație și prietenoase cu mediul care să îmbunătățească ecosistemele forestiere. Cu aceste două măsuri din politica agricolă comună putem crește suprafața împădurită a României. E o creștere substanțială a banilor pentru păduri, față de 2014-2020, când am alocat 22 de milioane de euro. În perioada 2023-2027 se pare că vor fi alocate peste 100 de milioane de euro, de cinci ori mai mult. Asta arată că pădurile, ușor, ușor, urcă în importanță pe agenda publică a României și mă bucur că avem acum un ministru potrivit la locul potrivit astfel încât sa se întâmple acest lucru.
Pădurile ar trebui, de asemenea, să fie susținute și prin ajutoare de stat. Am cerut asta și vreau ca statele membre să gândească ajutoare de stat pentru înființarea de noi suprafețe de păduri. Asta trebuie să se întâmple rapid, având în vedere că există o clauză asumată de România în PNRR. Sunt 780 de milioane de euro pentru împăduriri, bani care pot fi suplimentați prin ajutoare de stat, dar și Comisia Europeană trebuie să țină cont de aceste eforturi și să ia în calcul acești noi copaci care vor fi plantați fie din politica agricolă comună, fie prin ajutoare de stat, fie prin PNRR“, a spus europarlamentarul Carmen Avram.
Pentru a rămâne la curent cu activitatea europarlamentarului Carmen Avram, urmărește www.carmenavram.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News